AcasăEvenimentSportDOUĂ VICTORII – În Liga a 3-a, Recea a câștigat la Cluj...

DOUĂ VICTORII – În Liga a 3-a, Recea a câștigat la Cluj Napoca, iar Viitorul Ulmeni pe teren propriu

spot_img

DISTRIBUIȚI

DOUĂ VICTORII Etapa cu numărul 12 din Seria 5, Liga a 3-a, a fost foarte bună pentru cele două echipe maramureșene angrenate în această competiție. De foarte puține ori s-a întâmplat ca echipele noastre să iasă învingătoare de pe teren în aceeași etapă, dar uite că de data asta chiar așa au stat lucrurile.

Surpriza plăcută a rundei a fost ACS Comuna Recea care a reușit să-i administreze a doua înfrângere din acest sezon echipei Sănătatea Cluj, formațe ce a stat săptămâni bune în fotoliul de lider al clasamentului. Adrian Șter a înscris spre finalul primei reprize, iar portarul Alin Bota a consfințit rezultatul meciului în minutul 83, atunci când a transformat fără probleme o lovitură de la 11 metri. Specialitatea casei, am putea zice. Recea staționează pe locul cinci și are al patrulea punctaj în clasamentul adevărului, motiv pentru care putem spune că va avea o iarnă liniștită.

Viitorul Ulmeni a câștigat prin dubla lui Marius Feraru, oaspeții reducând diferența în minutele de prelungire. Este îmbucurătoare creșterea de formă sportivă a echipei de pe malul Someșului, sesizabilă în ultima perioadă.

Să mai spunem că liderul a stat în această etapă, dar poziția nu-i este periclitată având un avantaj consistent față de următoarele clasate. Rezultatele au fost normale, victoriile din deplasare reușite de Cugir și Iernut fiind obținute pe terenurile unor echipe aflate în suferință, așa că nu le putem încadra la sectorul surprize.

Rezultatele etapei

Sănătatea Cluj – ACS Comuna Recea    0-2

Adrian Şter (38), Alin Bota (83 – pen.)

FC Zalău – Unirea Jucu    2-1

Florin Istrate (53 – pen., 68) / Răzvan Lupu (15 – pen.)

Gaz Metan Mediaş II – CS Oşorhei    5-2

Sabin Lupu (15, 19), Alexandru Buziuc (23 – pen., 34, 85 – pen.) / Valentin Petricău (5), Benjamin Boka (53)

FC Bistriţa – CS Iernut     1-4

Tinel Sighiartău (16) / Istvan Fekete (13), Mircea Ungur (19, 90+1), Alexandru Groza (89)

Recolta Dorolţ – Metalurgistul Cugir    0-1

Cocină (78 – pen.)

Unirea Dej – Avântul Reghin    1-0

Szabolcs Kovacs (55)

Viitorul Ulmeni – ASA Târgu Mureş II     2-1

Marius Feraru (2), Răzvan Ardeleanu (90+1)

AFC Hermannstadt stă.

Clasament

1AFC Hermannstadt11101028-133116          
2FC Zalău1181219-7257          
3Sănătatea Cluj1172222-10238          
4Gaz Metan Mediaş II1263326-17213          
5ACS Comuna Recea1163219-10216          
6Metalurgistul Cugir1161423-13194          
7Unirea Dej1145219-1017-1          
8Viitorul Ulmeni1152423-1717-4          
9Unirea Jucu1152415-14175          
10Avântul Reghin1150613-13150          
11ASA Târgu Mureş II1141617-2413-5          
12CS Iernut1130817-319-9          
13FC Bistriţa1221912-387-11          
14Recolta Dorolţ12111011-304-14          
15CS Oşorhei1101108-251-17          

Grigore Ciascai

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA