LIDERĂ ÎN CUPA REGELUI Pe stadionul Olimpia s-a disputat meciul dintre C.S.M.Știința Baia Mare, și C.S.M.București contând pentru cea de-a șasea etapă a Cupei Regelui.
Fără a se întrebuința la maximum, elevii lui Eugen Apjok și Vasile Lucaci au reușit să se impună de o manieră categorică, scor 7-38 la pauză 7-14, izbutind și punctul bonus ofensiv. Pentru formația noastră au punctat de pe înaintare; pilierul Constantin Pristăviță respectiv Florian Roșu (ambii cu câte un eseu), în timp ce neo-zeelandezul Luke Samoa, tonganul Sikuea Taliauli respectiv aripa de 26 de ani Adrian Apostol au fost autorii celorlate patru eseuri, ultimul trecându-și în cont două dintre ele. Fundașul de 28 de ani Luke Samoa a reușit patru transformări dintr-un total de șase executate.
Înaintea ultimei etape din Cupa Regelui, pe podium sunt CSM Știința Baia Mare, lideră la zi, cu 19 puncte, urmată de Timișoara Saracens și Steaua, cu câte 18 puncte.
În ultima etapă, sâmbăta viitoare pe data de 12 noiembrie începând cu ora 11.00 pe Arena Zimbrilor din Municipiul Baia Mare, C.S.M.Știința Baia Mare va primi vizita formației bucureștene C.S.Dinamo.
Potrivit Manualului de organizare și desfășurare a Cupei Regelui ediția 2016, după disputarea celor șapte etape, formația care va încheia pe prima poziție va sta fiind direct calificată în faza semifinalelor.
Ocupanta locului doi se va duela cu ultima clasată, cea de pe trei o va întâlni pe ocupanta penultimului loc, în timp ce locul patru se va înfrunta cu formația de pe cinci. Cele trei jocuri din barajul pentru calificarea în semifinale vor avea loc în zilele de 19-20 noiembrie, pe terenul echipelor mai bine clasate.
Învinsele din barajul pentru semifinale vor mai juca un tur (conform Tabelei Berger), în zilele de 26, 30 noiembrie în speță 3 decembrie. În penultimul act al competiției ce va fi găzduit în zilele de 26 respectiv 27 noiembrie, echipa de pe locul unu calificată direct va juca contra câștigătoarei dintre 2 și 7, cealaltă semifinală fiind disputată de câștigătoarele din jocurile 3-6 și 4-5.
Finala Cupei Regelui ediția 2016 se va juca pe data de 3 decembrie 2016.
C.S.M.Olimpia București – C.S.M.Știința Baia Mare 7-38 (7-14)
Cupa Regelui Etapa 6
Sâmbătă 5 noiembrie 2016 ora 11.00
Stadion: Olimpia București
Arbitrii: Cristian Șerban (București), Mădălin Gîrbău (București), Viorel Nicolae Bujoreanu (Mangalia)
Arbitrul nr 4: Mihai Laurențiu Irimia (București)
Observator: Alexandru Dumitru (București)
C.S.M.Olimpia București: 15.Sioeli Lama. 14.Marian Ispir, 13.Johnny Sola, 12.Richard Plopeanu, 22.Tiberiu Conache, 10.Ionuț Niacșu, 9.Daniel Faasen, 1.Alexandru Savin, 2.Alexandru Tutunea, 3.Constantin Dumitru, 4.Marian Soană, 5.Kamil Sobota, 6.Alexandru Mitu, 7.Mario Arvinte, 8.Ion Adrian-cpt
Rezerve: 11.George Croitoru, 16.Makefu Tongia, 17.George Popa, 18.Ionuț Zarnea, 19.Ionuț Macoveanu, 20.Siokivaha Taufui, 21.Alessio Mattoccia, 23.Nau Sioeli
Antrenor: Niculae Dragoș
C.S.M.Știința Baia Mare: 15.Taniela Maravunawasawasa, 14.Adrian Apostol, 13.Sione Fakaosilea, 12.John Leiataua, 11.Sikuea Taliauli, 10.Luke Samoa, 9.Bidzina Shamkaradze-cpt, 1.Constantin Pristăviță, 2.Florin Bârdașu, 3.Paul Rusu, 4.Dumani Mtya, 5.Johannes Van Heerden, 6.Sean Morrell, 7.Cristian Chirică, 8.Răzvan Ailenei
Rezerve:16.Ovidiu Cojocaru, 17.Mihai Dico, 18.Florin Gorun, 19.Florian Roșu, 20.Alexandru Pălii, 21.Alexandru Bucur, 22.George Oprea, 27.Andrei Iurea
Antrenori: Eugen Apjok, Vasile Lucaci