AcasăActualitate112FRANŢA - Român condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare şi...

FRANŢA – Român condamnat la 3 ani şi jumătate de închisoare şi 1,3 milioane de euro amendă pentru transport de cocaină

spot_img

DISTRIBUIȚI

FRANŢA Un cetăţean român a fost condamnat de un tribunal din nordul Franţei la trei ani şi jumătate de închisoare după ce, în camionul pe care îl conducea, vameşii au descoperit 33 kg de cocaină ce urmau să ajungă în Marea Britanie, scrie vineri cotidianul Le Parisien, în ediţia online.


FRANŢA La controlul efectuat sâmbătă la intrarea în tunelul pe sub Canalul Mânecii, vameşii francezi au descoperit în cabina şoferului doi saci ascunşi sub locul de dormit, în care se aflau 30 de pachete cu cocaină, cu o valoare estimată la peste 2 milioane de euro pe piaţa neagră.

Potrivit unui comunicat al serviciul vamal, şoferul român a prezentat ‘documente referitoare la un transport de piese de automobil cu provenienţa din Belgia’.

În timpul audierii, românul a relatat că a fost abordat în Belgia de un individ care i-a propus o sumă de bani pentru a livra drogurile.

Şoferul a afirmat că în trecut mai efectuase trei călătorii.

citeşte şi DEPRESIA A UCIS-O – O îngrijitoare româncă și-a pus capăt zilelor în Italia

Judecat luni în procedură de urgenţă de tribunalul din Boulogne-sur-Mer, departamentul Pas-de-Calais, românul a fost condamnat şi trei ani şi jumătate de închisoare, precum şi la plata unei amenzi de 1,3 milioane de euro, precizează sursa citată.

sursa

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA