CAZUL LIEI OLGUȚA VASILESCU Lia Olguţa Vasilescu a avut proces la Curtea de Apel Bucureşti, unde s-a judecat contestaţia făcută de DNA la decizia luată în prealabil de judecători, de anulare a unor probe din dosarul în care este cercetată. Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au admis contestaţia formulată de Direcţia Naţională Anticorupţie împotriva deciziei prin care Tribunalul Capitalei hotărâse să restituie procurorilor dosarul în care a fost trimisă în judecată pentru fapte de corupţie primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.
„Miza importantă e momentul finalizarii procesului şi noi ne dorim ca această mascaradă să se termine cât mai repede. Pentru mine cel mai important e să ne judecăm odată pe fond, ca să se termine cu această farsă judiciară”, a declarat Lia Olguţa Vasilescu.
Tribunalul Bucureşti a decis, pe 20 septembrie, anularea unor probe din cursul urmăririi penale efectuate în dosarul în care primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, este acuzată de luare de mită, folosirea autorităţii sau influenţei şi spălare de bani. DNA a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti.
Sursă info.