DNA Procurorii DNA efectuează joi percheziții la Consiliul Județean Satu Mare și la Spitalul Județean, într-un dosar privind fapte de corupție ce ar fi fost comise în perioada 2008 – 2016, conform declarațiilor unor surse judiciare pentru Agerpres.
Potrivit acelorași surse, în dosar ar fi vorba despre infracțiuni de abuz în serviciu, trafic de influență, conflict de interese, în legătură cu încheierea unor contracte de achiziție publică.
Direcția Națională Anticorupție a informat într-un comunicat transmis de către Agerpres că procurorii Serviciul Teritorial Oradea al DNA efectuează, joi, mai multe percheziții în București și județul Satu Mare, inclusiv la sediile a două instituții publice.
Descinderile au loc într-un dosar ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție comise în perioada 2008 — 2016, au indicat procurorii.
„În cursul zilei de 3 noiembrie 2016, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 17 locații situate în municipiul București și județul Satu Mare, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, se preciza în comunicatul DNA.
Sursă info.
Sursă foto.