PRECIZĂRI IMPORTANTE În urma trecerii la cele veșnice a Părintelui Arhiepiscop Justinian – întâistătătorul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, Consiliul Eparhial vă comunică următoarele referitor la rânduiala privegherii și înmormântării Înaltpreasfinției Sale:
- Trupul neînsuflețit al IPS Sale Justinian Chira este depus în Catedrala Episcopală ”Sf. Treime” din Baia Mare, începând de luni 31 octombrie 2016, când s-a săvârșit Slujba Panihidei, urmată apoi de Slujba de Priveghere prin citirea Psaltirii de către monahi, monahii, profesori de teologie, preoți și teologi;
- Privegherea va continua până la slujba de înmormântare care va fi săvârșită, joi 3 noiembrie 2016, ora 12, avându-l în fruntea soborului slujitor pe Înaltpreasfințitul Arhiepiscop și Mitropolit Andrei Andreicuț – mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului; Privegherea va fi întreruptă doar de programul liturgic al Catedralei (Sfânta Liturghie și slujba Vecerniei);
- Slujba de înmormântare va fi precedată de săvârșirea Sfintei Liturghii arhierești;
- Miercuri, 2 noiembrie 2016, începând cu ora 18, se va săvârși Slujba de pomenire de către Preasfinția Sa Iustin Sigheteanul;
- În fiecare zi până la Slujba Prohodului de joi 3 noiembrie 2016, ora 12, la toate bisericile de mir și mănăstirești se vor trage clopotele la ora 12, timp de 5 minute, și va fi arborat drapelul de doliu;
- Preoții care vor participa la oricare din rânduielile amintite vor purta epitrahil de culoare deschisă (albă);
- Cei care doresc să-i aducă un ultim omagiu Părintelui arhiepiscop Justinian o pot face pe toată perioada privegherii;
- După slujba înmormântării, sicriul cu trupul neînsuflețit al IPS Arhiepiscop Justinian va fi condus pe ultimul drum pământesc către mănăstirea de metanie de la Rohia, unde va fi așezat în locul de veci.
În numele preoțimii, monahilor și credincioșilor pe care i-a slujit timp 75 de ani și pentru care s-a rugat mereu ca un părinte, îl rugăm pe Hristos Arhiereul cel veșnic să-l odihnească în pace și să-i rânduiască un loc în soborul ierarhilor care liturghisesc în ceruri. Veșnica lui pomenire!