AcasăEvenimentSportSUSPANS PÂNĂ LA FINAL - Hamilton câștigă în Mexic și titlu de...

SUSPANS PÂNĂ LA FINAL – Hamilton câștigă în Mexic și titlu de campion mondial se decide în ultimele două curse!

spot_img

DISTRIBUIȚI

 

Lewis Hamilton își păstrează astfel șansele la titlul mondial în 2016, însă recuperează din nou un minimum de puncte, Nico Rosberg terminând la fel ca în Texas pe locul secund. După etapa mexicană, revenită în Marele Circ de doar 2 ani, au rămas 19 puncte între liderul Rosberg și Hamilton, cu 2 curse de disputat până la final de an.

Grand Prix-ul Mexicului a început și s-a terminat discutabil. A fost mai întâi primul viraj, cu ieșirea pe gazon a lui Hamilton și contactul dintre Rosberg și Verstappen, urmată de alte două incidente care au condus spre apariția Safety Car-ului. Apoi, festivitatea podiumului, care a așteptat după un Sebastian Vettel pus pe locul 3 în locul lui Max Verstappen la decizia comisiei de cursă.

Pilotul Red Bull a fost penalizat cu 5 secunde în urma unui acroșaj cu Vettel în finalul cursei, și implicit a pierdut locul pe podium odată cu potențiala urcare în clasamentul general.

Drama ar putea continua în zilele următoare, Vettel fiind de asemenea pus în discuție după un moment delicat în care l-a blocat pe colegul lui Max, Daniel Ricciardo.

58165d6d95f9cf301312aa33

Lunga linie dreaptă de peste un kilometru și altitudinea de peste 2200 metri la care este situat circuitul au permis atingerea unei viteze oficiale de 372,54 km/h, care aproape că egaleaza vechiul record stabilit în 2005 de Juan Pablo Montoya, la Monza. Nu mai puțin de 3 piloti: Bottas și Massa, de la Williams, dar și localnicul Sergio Perez, au fost inregistrați cu viteze de peste 370 km/h.

Nico Rosberg are a doua șansă la titlu, mult mai tangibilă, peste două săptămâni, în Brazilia. Dacă va câștiga, neamțul va obține trofeul mult dorit și câștigat de tatăl sau în 1982. Dacă termină pe podium, iar Hamilton câștigă din nou, Nico își păstrează șanse reale pentru ultima etapă, cea din Abu Dhabi.

Clasamentul oficial al Marelui Premiu de Formula 1 al Mexicului (71 de tururi, 305,354 km): 
1. Lewis Hamilton (Marea Britanie/Mercedes) 1h40:31,402 (medie: 182,259 km/h)
2. Nico Rosberg (Germania/Mercedes) la  8,354
3. Sebastian Vettel (Germania/Ferrari) la  17,313
4. Daniel Ricciardo (Australia/Red Bull-TAG Heuer) la  20,858
5. Max Verstappen (Olanda/Red Bull-TAG Heuer) la 21,323
6. Kimi Raikkonen (Finlanda/Ferrari) la 49,376
7. Nico Hülkenberg (Germania/Force India-Mercedes) la 58,891
8. Valtteri Bottas (Finlanda/Williams-Mercedes) la 1:05,612
9. Felipe Massa (Brazilia/Williams-Mercedes) la 1:16,206
10. Sergio Pérez (Mexic/Force India-Mercedes) la 1:16,798

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA