Azi noapte, în jurul orei 04.10, poliţiştii Secției 7 Poliție Rurală Suciu de Sus au fost sesizați prin SNUAU 112 că pe D.C.32 în localitatea Ciocotiş, a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unor persoane.
Verificările poliţiştilor au relevat că un tânăr de 20 de ani, care conducea un autoturism, a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă şi a acroşat un stâlp de electricitate şi gardul unui imobil.
În urma impactului, conducătorul auto şi un pasager, tânăr de 27 de ani, au suferit leziuni corporale şi au fost transportaţi la spital. Şoferului i-au fost recoltate probe de sânge pentru a se stabili dacă se afla sub influenţa alcoolului.
Informații furnizate de IPJ Maramureș
Foto: VasileDale.ro