DECLARAȚIE ONLINE Andreea Marin a ajuns la al treilea divorț! Fosta vedetă TV a anunțat, la fel ca al despărțirea de Ștefan Bănică jr., pe Facebook că divorțează de turcul Tuncay Ozturk. După câteva zile de tăcere, Tuncay a făcut prima declarație publică. El a ales să-și exprime sentimentele și opinia față de divorțul de Andreea Marin tot pe Facebook.
„Acum mult timp, o femeie a intrat în cabinetul meu din spitalul din Turcia și mi-a povestit despre problemele ei de sănătate, iar eu o priveam continuu cu admirație. Nici nu pot să îmi aduc aminte la ce mă gândeam în acele momente, dar cert este că a vorbit mult despre durerile pe care le acuza, însă pe formularul ei medical, pe care îl mai am și acum, am scris doar câteva cuvinte. Destinul… Am trăit cei mai extraordinari ani alături de o femeie prețioasă.
Nu m-aș fi gândit vreodată la faptul că cineva ar putea să îmi schimbe viața atât de mult, să aibă un impact incredibil asupra mea și care să mă facă să simt un amalgam de sentimente frumoase și intense. Mereu o să-i mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a oferit acești ani alături de ea. O să-mi fie dor de toate momentele alături de ea.
O femeie care a fost lângă mine indiferent de situație, dar în special în cele mai grele momente ale vieții mele. Atunci când m-am trezit, imediat după operație și eram în cealaltă parte a lumii, ea era singura care mi-a fost aproape. A reușit să aibă grijă de tot, purtând în inimă o iubire caldă, în timp ce eu eram slăbit. De fiecare dată când m-am simțit la pământ și aveam nevoie de o persoană cu care să-mi împărtășesc sentimentele, ea a fost mereu acolo pentru mine. Nu a fost doar soția mea ci și cea mai buna prietenă a mea.
O femeie care emană doar emoții sincere, a cucerit de îndată inimile familiei mele. Au considerat-o pe loc unul dintre membrii familiei mele, o nouă fiică pentru mama și tatăl meu, care de altfel, o să și rămână așa.”
Citește continuarea, AICI.
Sursă foto.