SCANDAL A fost scandal, joi dimineaţă, la sediul IPJ din Constanţa, acolo unde ÎPS Teodosie a fost să dea cu subsemnatul la poliție.
SCANDAL Înalt Prea Sfinţitul Teodosie şi preotul Eugen Tănăsescu au fost insultaţi şi îmbrânciţi de un fost preot, care îi aştepta în faţa sediului Poliţiei, acolo unde Arhiepiscopul Tomisului s-a prezentat în cadrul măsurii controlului judiciar.
În această dimineață, Înalt prea Sfințitul Teodosie a mers la IPJ Constanța pentru a semna condica în cadrul controlului judiciar. Însoțit de purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, Eugen Tănăsescu, înaltul prelat a fost primit cu insulte și îmbrânceli de un fost preot care a slujit la Cernavodă și care a fost caterisit de Arhiepiscopie, scrie reporterntv.ro.
A fost scandal, joi dimineaţă, la sediul IPJ din Constanţa, acolo unde IPS Teodosie a fost să dea cu subsemnatul la poliție.
Înalt prea Sfinţitul Teodosie şi preotul Eugen Tănăsescu au fost insultaţi şi îmbrânciţi de un fost preot, care îi aştepta în faţa sediului Poliţiei, acolo unde Arhiepiscopul Tomisului s-a prezentat în cadrul măsurii controlului judiciar.
În această dimineață, Înalt prea Sfințitul Teodosie a mers la IPJ Constanța pentru a semna condica în cadrul controlului judiciar.
Însoțit de purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei, Eugen Tănăsescu, înaltul prelat a fost primit cu insulte și îmbrânceli de un fost preot care a slujit la Cernavodă și care a fost caterisit de Arhiepiscopie, scrie reporterntv.ro.
Reprezentanții Arhiepiscopiei Tomisului spun că Mascaș a fost caterisit din cauza comportamentului nedemn pentru un preot, iar acuzațiile pe care le aduce ar trebui dovedite.
Arhiepiscopul Tomisului este cercetat sub control judiciar pentru obținere ilegală de fonduri europene.
Înaltul prelat ar fi primit bani din subvenții timp de 6 ani, fără a fi investiți în plantația de viță-de-vie de la Nazarcea, ajunsă acum în paragină.