AcasăEvenimentSportBANI LA SPORT – Au primit jumătate din cât au cerut. Aleșii...

BANI LA SPORT – Au primit jumătate din cât au cerut. Aleșii băimăreni au aprobat finanțare pentru baschet, rugby și șah

spot_img

DISTRIBUIȚI

BANI LA SPORT Administrația Publică a municipiului Baia Mare și-a manifestat, în 26 octombrie, sprijinul financiar pentru susținerea activitatății sportive a cluburilor băimărene.

 

Astfel, prin votul aleșilor locali, echipa de baschet nou-promovată în Liga Națională – BCM Baia Mare, echipa de rugby – CSM Știința Baia Mare și cea a Clubului Municipal de Șah au primit sume de bani necesare pentru desfășurarea activității. Proiectele care au vizat acordarea acestor sume au fost aprobate în unanimitate de către consilierii locali.

În urma votului consilierilor locali, BCM Baia Mare a primit 200.000 de lei, CSM Știința Baia Mare 400.000 de lei, iar Clubul de șah 44.000 de lei. Sumele alocate reprezintă jumătate din ce au solicitat reprezentanții cluburilor sportive băimărene.

„Sumele solicitate de către cluburile de sport se ridică la valoarea de 1.300.000 de lei. Momentan pentru capitolul sport dispunem doar de un buget de 644.000 de lei. Astfel, am fost nevoiți să redistribuim sumele și să acordăm un procent de 50% din finanțările solicitate”, a declarat Marinel Rob, primarul interimar al municipiului Baia Mare.

Prezent la ședința de Consiliu Local, președintele clubului CSM Știința Baia Mare, Călin Matei a arătat că fondurile primite nu sunt suficiente echipei. Aceasta a tras un semnal de alarmă vizavi de pericolul ca sportul de performanță să moară în municipiul Baia Mare.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA