CONSILIER NOU Consiliul Local al municipiului Baia Mare are începând de astăzi, 26 noiembrie, o nouă structură. Este vorba despre un nou ales băimărean, dr. Alexandra Pop.
Aceasta a depus astăzi jurământul în plenul Consiliului Local, după ce Gabriela Hofer a renunțat la mandatul dobândit în urma alegerilor locale.
„Jur să respect Constituția și legile țării și să fac cu bună credință tot ceea ce îmi stă în putință și priceperea mea pentru binele cetățenilor municipiului Baia Mare. Așa să îmi ajute Dumnezeu!”, a spus Alexandra Pop în fața colegilor din Consiliul Local.
Odată ce a depus jurământul, Alexandra Pop a fost aleasă prin vot să facă parte din comisia economico-financiară a Consiliului Local Baia Mare.
Gabriela Hofer a renunțat la mandatul de consilier local după ce a câștigat concursul de manager al Spitalului TBC din Baia Mare.
Alexandra Pop a candidat pe listele Coaliției pentru Baia Mare la alegerile locale, din partea F.D.R.G. Este de profesie medic specialist psihiatru din 2012, dar este implicată în acest domeniu încă din anul 2007, când era medic rezident.
Simona Vasiac