AGENDĂ Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” Baia Mare găzduieşte două importante evenimente culturale, în cadrul tradiţionalului eveniment „Zilele Electro Sistem”.
AGENDĂ Luni, 24 octombrie, începând cu ora 17.00, în Salonul Artelor, Uniunea Artiştilor Plastici din România în colaborare cu Electro Sistem şi Biblioteca Judeţeană organizează vernisajul expoziţiei personale de pictură a artistului plastic Nicolae Suciu, intitulată „Dialoguri în timp”.
Expoziţia poate fi vizitată la Salonul Artelor în până în 3 noiembrie.
Miercuri, 26 octombrie, la ora 16.00, Sala de conferinţe va găzdui lansarea albumului cu titlul „RIVULUS DOMINARUM. Baia Mare, şapte secole de istorie”.
Albumul este o sinteză asupra evoluţiei în timp şi spaţiu a comunităţii băimărene.
Volumul face parte din suita de albume cu tematici diferite, dar specifice zonei geografice, menită să pună în valoare istoria, cultura artistică şi spiritualitatea acestor meleaguri şi a cărei iniţiativă şi finanţare aparţin grupului Electro Sistem.
Vineri, 28 octombrie, începând cu ora 13.00, în Sala de conferinţe, Biblioteca Judeţeană, în colaborare cu editurile Eurotip (Baia Mare), Muzeul Ţării Oaşului (Negreşti-Oaş), Ecou Transilvan (Cluj-Napoca) organizează o triplă lansare de carte.
Lenuţa Bura Pop lansează volumele „Pensionarii generaţiei mele” şi „Fata din Cămara Zânelor”. Despre a doua carte va vorbi Remus Vârnav, directorul Muzeului Ţări Oaşului.