IN MEMORIAM Vineri, 21 octombrie, în comuna Moisei, a avut loc o ceremonie militară și religioasă în memoria martirilor uciși în masacrul de acum 72 de ani.
IN MEMORIAM În 14 octombrie 1944, unitățile militare maghiare aflate în retragere din Transilvania de Nord, pe Valea Izei, au împușcat 31 de patrioți români, ucigând 29 dintre ei, în două case țărănești din Moisei.
Evenimentul a început la Biserica ortodoxă din comuna Moisei, unde a fost oficiată o slujbă religioasă.
Apoi, prefectul Sebastian Mihai Lupuț, alături de reprezentanți ai Garnizoanei Baia Mare și ai Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, au depus o coroană de flori la grupul statuar al sculptorului Vida Gheza, ridicat în memoria martirilor de la 1944.
Ceremonia s-a desfășurat în preajma Obeliscului dedicat eroilor de la Moisei. După ce detașamentul de onoare a prezentat onorul prefectului județului Maramureș, a fost salutat Drapelul de Luptă și s-a intonat Imnul Național al României.
PS Iustin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului și Sătmarului, în fruntea unui sobor de preoți, a oficiat o slujbă religioasă și sfințirea coroanelor de flori.
La Obelisc au depus coroane de flori prefectul Sebastian Mihai Lupuț, primarul comunei, Toader Ștețcu, și urmași ai martirilor de la 1944. În final, un grup de elevi a intonat un cântec patriotic, iar Detașamentul de Onoare a prezentat onorul.
Prefectul Sebastian Mihai Lupuț a spus: “Trebuie să ne amintim și să celebrăm mereu memoria eroilor noştri.
Lor trebuie să le fim profund recunoscători. Probabil, acum, ne poate fi greu să înţelegem pe deplin ce înseamnă a-ți da viata pentru patrie. Însă trebuie să înţelegem că fără aceste sacrificii naţiunea noastră nu era azi ceea ce este.
Cred în curajul și în spiritul de sacrificiu al românilor. Cred în puterea oamenilor simpli de a schimba istoria. În momentele grele, dar și în vremurile bune, să ne gândim la înaintașii noștri și la tot ceea ce au făcut ei pentru noi”.
Toader Ștețcu a vorbit despre efortul pe care moiseienii l-au făcut pentru restaurarea monumentului lui Vida Gheza, un punct de atracție deosebit al acestei localități.