ACȚIUNI ÎN FORȚĂ Polițiștii de frontieră din cadrul IPTF Sighetu Marmației au descoperit și confiscat peste 44.000 pachete cu țigări, în valoare de aproximativ 396.000 de lei, pe care mai multe persoane – doi cetățeni ucraineni și patru români – au încercat să le introducă ilegal în țară.
ACȚIUNI ÎN FORȚĂ Ţigările au fost descoperite ascunse în locuri special amenajate în autoturisme, dar și la frontiera verde, unde poliţiştii de frontieră au fost nevoiţi să folosească armamentul din dotare pentru a-i opri pe contrabandişti.
În ultimele 24 de ore, la nivelul Inspectoratului Teritorial al Politiei de Frontiera Sighetu Marmației s-au desfășurat mai multe acțiuni pe linia combaterii contrabandei cu țigări de proveniență ucraineană în zona de responsabilitate.
Joi, 20 octombrie, în jurul orei 14.00, un echipaj mobil din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control o autoutilitară marca Mercedes, înmatriculată în Ucraina, condusă de Vasile P., în vârstă de 50 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.
Din primele verificări s-a constatat că acesta transportă corpuri de mobilier. La controlul efectuat s-a constatat că în spatele acestora era un loc special amenajat în care a fost ascunsă o mare cantitate de țigări.
Conducătorul auto împreună cu mașina a fost condus la sediul S.T.P.F. Maramureș în vederea efectuării unui control amănunțit.
Autoutilitara avea confecționat un perete dublu, între cabină și remorcă, în care au fost descoperite 27.313 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 246.000 lei.
Tot joi, 21 octombrie, în cadrul aceleiași acțiuni, echipajul poliției de frontieră din cadrul STPF Maramureș a identificat în trafic pe raza localității Crăciunești un autoturism marca Volkswagen, condus de Sorin L., de 32 ani, domiciliat pe raza județului Maramureș.
La control, polițiștii de frontieră au descoperit, în bara din spate a mașinii, 230 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 2.100 lei.
Și lucrătorii Sectorului PF Sarasău au identificat şi oprit în trafic, pe raza localității Sighetu Marmației, un autoturism marca Ford, condus de Adrian T., de 21 ani, tot din Maramureș.
Din primele verificări, în portbagajul autoturismului au fost descoperite mai multe colete cu țigări. În urma inventarierii acestora, a rezultat cantitatea de 6.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 54.000 lei.
În cele trei cazuri, țigările au fost ridicate în vederea confiscării, iar autoturismele folosite la activitățile infracționale au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de colectare, deținere, producere, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteia, respectiv a infracțiunii de contrabandă, la finalizare urmând a se lua toate măsurile legale ce se impun.
Tot ieri, în jurul orei 23.00, o patrulă a poliției de frontieră din cadrul Sectorul PF Valea Vișeului, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a observat în apropiere de malul râului Tisa mai multe persoane care transportau spre interiorul ţării colete voluminoase.
Echipajul poliției de frontieră a procedat la somarea prin voce a celor în cauză, moment în care aceștia au abandonat coletele și au fugit spre teritoriul statului vecin.
Polițiștii de frontieră au folosit armamentul din dotare, fiind trase 7 focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.
În urma acțiunii a fost reținut ucraineanul Vasile P., de 20 ani. Celelalte persoane s-au întors pe teritoriul ucrainean prin apa râului Tisa.
Au fost anunțate autoritățile de frontieră ucrainene despre eveniment, concomitent cu dispunerea unor măsuri de cercetare a zonei.
La fața locului au fost descoperite 21 de colete care conțineau cantitatea de 10.320 pachete de țigări, de proveniență ucraineană, în valoare de 93.500 lei, cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și trecere ilegală a frontierei de stat, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun.
În seara zilei de 20 octombrie, în jurul orei 22.00, s-a prezentat în PTF Siret, pe sensul de intrare în ţară, ucraineanul Yurii P., în vârstă de 21 de ani, conducând un autoturism marca BMW, înmatriculat în Lituania.
Polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autoturismului, persoanei și bagajelor.
Astfel, au fost descoperite ascunse şi nedeclarate, într-un spațiu special amenajat în airbag-ul dreapta faţă al maşinii, 260 pachete de țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană.
O oră mai târziu, tot în PTF Siret, s-a prezentat pentru a intra în țară, Vasile B., în vârstă de 48 de ani, domiciliat pe raza județului Suceava, conducând un autoturism marca VW Vento.
Polițiștii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunțit asupra autovehiculului, în urma căruia a fost descoperită ascunsă în bordul autoturismului cantitatea de 112 pachete de țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană.
Țigările, în valoare de 455 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar conducătorii auto au fost sancționaţi contravențional cu amendă de 5.000 lei.
Autoturismul marca BMW, în valoare de aproximativ 12.000 lei, a fost indisponibilizat în vederea confiscării, deoarece avea spațiu special amenajat pentru transportul țigărilor.
Față de cetățeanul ucrainean s-a luat măsura interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, începând cu 20 octombrie.
citește și ULTIMA ORĂ – Biciclist accidentat în zona RFN din Baia Mare