BAIA MARE Cu multe aplauze și încurajări au fost răsplătiți copiii cu nevoi speciale care au demonstrat, în cadrul competiției sportive Special Olympics, că dizabilitățile nu îi împiedică să își trăiască viața cu entuziasm.
BAIA MARE Evenimentul s-a desfășurat joi, 20 octombrie, la Școala ”Vasile Alecsandri” din Baia Mare.
Au participat copiii din Centrul de Zi „Luchian”, coordonat de Serviciul Public Asistență Socială, copiii cu sindrom Down, respectiv cei din cadrul Asociației Autism.
Însoțiți de părinți, prieteni și voluntari, concurenții s-au bucurat că au avut ocazia să participle la un eveniment sportiv dedicat lor.
Ideea programului Sportivi Tineri (Young Athletes) a pornit de la dorinţa exprimată a unor părinţi ca şi copiii lor cu dizabilităţi intelectuale, având vârste sub opt ani, să fie implicaţi în activităţi Special Olympics.
Sportivi Tineri este un program de activităţi şi jocuri care vizează două niveluri specifice de joc și cuprinde activităţi fizice şi jocuri care se centrează pe dezvoltarea schemelor motorii fundamentale şi coordonarea ochi-mână.
La finalul manifestării, toți copiii și tinerii au fost premiați cu diplome și medalii.
Evenimentul a fost organizat la inițiativa Fundației Special Olympics România, Asociația Ioana-Maria în parteneriat cu Serviciul Public Asistență Socială Baia Mare și Școala Gimnazială ”Vasile Alecsandri”.
citeşte şi ÎNVĂȚĂMÂNT – Cât durează vacanța de iarnă