AcasăActualitateSocialBURSA LOCURILOR DE MUNCĂ - Peste 300 de maramureșeni și-au căutat astăzi...

BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ – Peste 300 de maramureșeni și-au căutat astăzi un loc de muncă

spot_img

DISTRIBUIȚI

BURSA LOCURILOR DE MUNCĂ Ofertă variată la bursa locurilor de muncă organizată astăzi, 20 octombrie de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Maramureș. Cei care sunt în căutarea unui venit lunar au avut posibilitatea să aleagă din peste 600 de locuri de muncă puse la dispoziție de către agenții economici. Bursa a fost organizată atât în municipiul Baia Mare cât și în Sighetu Marmației, iar la acestea s-au prezentat 310 persoane.

 

Pentru municipiul Baia Mare agenții economici au venit la bursă cu o ofertă care cuprinde 565 de locuri de muncă în timp ce pentru Sighetu Marmației locurile de muncă prezentate de către aceștia s-au ridicat la un total de 91

Cele mai numeroase joburi puse la dispoziția celor care își caută un loc de muncă au fost pentru cei care au calificare în industria confecțiilor. Iar pentru absolvenții cu studii superioare au fost puse la bătaie doar 71 de posturi disponibile.

Te-ar putea interesa și: http://2.actualmm.ro/concurs-niciun-candidat-nu-fost-admis-la-concursul-pentru-postul-de-director-la-directia-silvica-maramures/

Bursa locurilor de muncă organizată de AJOFM Maramureș a fost un prilej ca tinerii care doresc să intre pe piața muncii să poarte discuții față în față cu agenții economici și să ia un prim contact cu ceea ce înseamnă beneficiile dar și obligațiile unui job.

Din cei 310 persoane care s-au prezentat astăzi la cele două burse organizate în Baia Mare, respectiv Sighetu Marmației 270 sunt absolvenți de învățământ. Din acest total, 230 au fost selectați în vederea încadrării în piața muncii. 42 dintre aceștia au avut însă și norocul să fie angajați pe loc de către agenții economici.

Simona Vasiac

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA