AcasăActualitateSocialPROIECT DE LEGE - Pedepse dublate pentru cei care își agresează copii și...

PROIECT DE LEGE – Pedepse dublate pentru cei care își agresează copii și soțiile

spot_img

DISTRIBUIȚI

PROIECT DE LEGE Deputatul liberal Andreea Paul a depus la Parlament un proiect de lege pentru dublarea pedepsei în cazul violenţei în familie.

PROIECT DE LEGE „Femeile nu sunt saci de box! Fenomenul violenţei în familie ia amploare în ţara noastră şi nu mai poate fi tolerat.

La fiecare trei secunde o femeie este agresată fizic în ţara noastră. Femei cu ordinul de protecţie în mână au fost omorâte în bătaie, la propriu, în acest an. Uneori, cad victime copiii. Am depus săptămâna aceasta un proiect de lege pentru dublarea pedepsei în cazul violenţei în familie prin modificarea art. 199 – ‘Violenţa în familie’ din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, alături de alţi 33 de colegi liberali deputaţi şi senatori.

Concret, sunt ţintite săvârşirea infracţiunilor de lovire, vătămare corporală, lovituri cauzatoare de moarte sau omor”, precizează Andreea Paul într-un comunicat.

Potrivit sursei citate, această propunere legislativă are în vedere modificarea limitelor speciale ale infracţiunilor cu violenţă.

citește și NU AU SOFTUL NECESAR – Blocaj la Casa Naţională de Pensii

Astfel, limitele actuale de la 3 luni la 2 ani pentru infracţiunea de lovire se majorează la 6 luni minimul special până la 4 ani maximul special. Limitele actuale de la 6 luni la 5 ani pentru infracţiunea de lovire în formă agravată se majorează la un an şi 2 luni minimul special până la 10 ani maximul special.

Limitele actuale pentru infracţiunea de vătămare corporală, în varianta simplă se majorează la 4 ani minimul special până la 14 ani maximul special. Limitele actuale pentru infracţiunea de omor se majorează la 20 ani minimul special până la 40 ani maximul special. Iar limitele actuale de la 15 la 25 ani sau detenţiunea pe viaţă pentru infracţiunea de omor calificat se majorează la 30 ani minimul special până la 50 ani sau detenţiunea pe viaţă, maximul special.

„Modificările avute în vedere de această soluţie legislativă prevede ca agravanta să se aplice şi minimului special al pedepsei. Nu doar maximului special, aşa cum prevede textul în vigoare acum.

O asemenea modificare legislativă este necesară deoarece din practica judiciară rezultă orientarea către minim în aplicarea pedepselor din această categorie.

Rolul educativ al pedepsei creşte odată cu majorarea pedepselor. Agresorul trebuie să ştie la ce riscuri se expune. Trebuie sî înţeleagă faptul că actele de violenţă în familie sunt interzise şi caracterizate ca acte antisociale sancţionate aspru de lege.

Prin intermediul acestei iniţiative legislative urmărim stoparea, cel puţin diminuarea consistentă, a violenţei în familie orientate cu precădere împotriva femeilor şi a copiilor”, subliniază deputatul liberal.

sursa

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA