ACCIDENT GRAV ÎN BISTRIȚA-NĂSĂUD Noaptea trecută a avut loc un grav accident rutier în localitatea Șieu Măgheruș. Un tânăr a pierdut controlul volanului mașinii pe care o conducea și a intrat în plin într-un cap de pod.
ACCIDENT GRAV ÎN BISTRIȚA-NĂSĂUD Potrivit martorilor, imediat după impact, autoturismul s-a aprins, arzând ca o torță minute în şir. Flăcările au ajuns chiar și la doi metri înălțime. Șoferul, în vârstă de 25 de ani, din localitatea Beclean se afla în autoturism.
Citește și IARNA ÎN MARAMUREŞ – Zăpadă de 30 de centimetri în Pasul Prislop
„Când am ajuns la fața locului era vorba despre un Ford Focus, care a intrat într-un cap de pod. În autoturism era încarcerat un tânăr, șoferul acestuia. Impactul a fost frontal, mașina a fost intrată în șanț pe partea de jos unde era încarcerat și șoferul și am avut greutăți în scoaterea victimei din autoturism”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro șef gardă intervenție, plutonier adjutant șef Iacob Handrea.
Tânărul a decedat pe loc.
Foto: Dejeanul.ro