EVAZIUNE FISCALĂ Bulut Halil, patronul companiei RoStar, supranumit și „regele biscuiților” din România, a fost reținut de procurorii DIICOT pentru constituire a unui grup infracțional organizat, evaziune fiscală în formă continuată și spălare de bani.
EVAZIUNE FISCALĂ În același dosar au fost reținuți Raluca Anamaria Blaj, Ioan Todoran, Mihai Gheorghe, Cornel Costea și Imad Ali, aceștia fiind prezentați, miercuri, la Tribunalul București, cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Potrivit unui comunicat al DICOT, în perioada 2011 — 2015, Bulut Halil, având calitatea de administrator la SC RoStar SA, a constituit un grup infracțional organizat împreună cu Raluca Anamaria Blaj, referent contabil al firmei, și Ioan Todoran, director tehnic.
Grupul a acționat în sensul sustragerii companiei de la îndeplinirea obligațiilor fiscale, prin evidențierea în actele contabile ale acestei societăți sau în alte documente legale a unor cheltuieli care nu au la bază operațiuni reale.
Pentru atingerea acestui scop, în contabilitatea RoStar au fost înregistrate achiziții fictive de bunuri și servicii provenind de la 22 societăți comerciale cu comportament specific celor de tip fantomă.
Conform comunicatului DIICOT, în urma cercetărilor, s-a stabilit că membrii grupării întocmeau în înțelegere cu Bulut Halil și din dispozițiile acestuia facturi fiscale fictive ce atestau în mod nereal achiziționarea de către RoStar de bunuri și servicii (materii prime, materiale auxiliare, produse de curățenie, consumabile, materiale publicitare și promoționale, servicii de reparații, amenajări, reparații și transporturi produse finite) de la furnizori de tip fantomă.
Apoi le introducea sau dispunea introducerea lor în contabilitatea societății beneficiare, în scopul diminuării obligațiilor fiscale ale acesteia către bugetul de stat.
Cei în cauză prezentau angajaților RoStar SA documente justificative (facturi de achiziții bunuri și servicii, procese-verbale de recepție a lucrărilor, note de intrare recepție) și alte documente (anexe contracte, devize de transport, foi de parcurs), determinându-i să le semneze în mod formal, în scopul de a crea aparența realității achizițiilor fictive de bunuri și servicii.
Raluca Anamaria Blaj a dispus efectuarea sau, după caz, a efectuat plăți către societăți de tip fantomă, în baza documentelor justificative fictive înregistrate în contabilitate.
În baza facturilor fiscale ce atestau în mod nereal achiziția de servicii (reparații, lucrări) de la furnizorii fantomă, erau întocmite procese-verbale de recepție a lucrărilor, dar și procese-verbale de recepție a unor mijloace fixe achiziționate (de regulă utilaje), ce au fost semnate în perioada 2011 — 2015 exclusiv de către Ioan Todoran (director tehnic), Cornel Costea (inginer șef) și Mihai Gheorghe (șef secție/adjunct sector transporturi).
În mod similar, în baza facturilor fictive de achiziție materii prime, erau înregistrate în contabilitatea RoStar note de intrare-recepție, întocmite și semnate exclusiv de către alte persoane.
Probele au mai relevat că membrii grupării au disimulat realitatea prin crearea aparenței existenței unor operațiuni care în fapt nu au existat. În urma acestora, RoStar a înregistrat în actele contabile și alte documente legale cheltuieli totale de 72.598.598 lei (echivalentul a 16.133.021 euro), constând în achiziții fictive de bunuri și servicii provenind de cele 22 de societăți comerciale, cauzând un prejudiciu de 14.292.881 lei (echivalentul a 3.176.195 euro), reprezentând TVA dedus în mod nelegal.
Procurorii mai arată că facturile fiscale ce atestau operațiuni comerciale nereale au servit ca justificare pentru dispunerea și efectuarea a 372 de plăți din conturile RoStar către furnizorii de tip fantomă, totalizând 65.405.177 lei (echivalentul a 14.534.483,77 euro).
Sumele de bani rezultate din săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală au fost supuse astfel unui proces de spălare, fiind retrase în numerar sau, după caz, transferate succesiv în conturile unor societăți comerciale românești și din spațiul asiatic.
Din totalul sumei spălate, 58.660.987 lei (echivalentul a 13.035.774 euro) reprezentând produsul infracțiunii de spălare a banilor, au fost reintegrați în circuitul financiar legal prin creditarea RoStar.
citeşte şi PERCHEZIŢII – Trei culturi de cannabis descoperite în Baia Mare, Satu Mare şi Groşi
Astfel, în perioada 2011-2015, au fost înregistrate în documentele contabile ale societății 262 contracte de creditare semnate de către administratorul Bulut Halil, cu scopul creării aparenței de legalitate a provenienței sumelor de bani și a disimulării originii ilicite a acestora.
În cauză au fost instituite măsuri asigurătorii în valoare de 61.340.732 lei (echivalentul a 13.631.273 euro).