HAOS Sezonul rece începe să își intre în drepturi în județ. Ninsoarea a pus deja stăpânire pe orașele Cavnic și Borșa, dar şi în Maramureșul Istoric au căzut deja primii fulgi de zăpadă.
HAOS Dacă Consiliul Județean și-a asumat deja contractul pentru acțiunile de deszăpezire și executivul acestui for administrativ a declarat public că este pregătit pentru iarnă, nu același lucru se poate spune și de Baia Mare.
La nivelul administrației locale nu a fost organizată încă licitația pentru lucrările de deszăpezire.
Dacă mâine ar ninge abundent în municipiul Baia Mare, administrația publică locală ar fi luată prin surprindere.
Licitația pentru acțiunile de deszăpezire este programată pentru data de 14 octombrie, iar demersul nu este sigur că va avea un câștigător la „prima strigare”.
În tot acest timp în care la nivelul municipiului nu există o firmă care să își asume lucrările din acest sezon rece, directorul Direcției Generale de Utilități Publice, Vasile Barbul, refuză să dea explicații.
Contactat telefonic în nenumărate rânduri, acesta nu a răspuns.
Poate ar trebui să deducă cetățenii ce s-ar întâmpla în Baia Mare dacă ar ninge și autoritatea locală este nepregătită să facă față unui strat de zăpadă.
Cel mai bun scenariu pentru a curăța zăpada căzută ar fi un „ajutor” de nădejde din partea firmei Drusal, care deține două utilaje care împrăștie sare.
În rest, momentan, la nivelul municipiului Baia Mare, nu se poate vorbi despre utilaje care ar putea desfășura acțiuni de deszăpezire.
Poate până apar și primii fulgi de zăpadă și licitația nu va avea un câștigător, Vasile Barbul va putea să explice cetățenilor de ce municipiul Baia Mare se va transforma într-un adevărat patinoar.
Simona Vasiac