METEO Vreme în general frumoasă, dar rece va fi vineri în Maramureş. Potrivit prognozelor, în toate zonele judeţului perioadele cu soare vor alterna cu cele cu nori, iar vântul va sufla slab.
METEO Maximele termice vor fi ceva mai scăzute decât cele din intervalul precedent, astfel că sunt aşteptate doar 9-10 grade în Baia Mare, Seini şi Sighetu Marmaţiei, 8 grade vor arată termometrele în Târgu Lăpuş, în vreme ce în Cavnic şi Borşa mercurul din termometre nu va depăşi 4 grade Celsius.
În Baia Mare va fi în general frumoasă, dar rece în următoarele două zile. Spun prognozele că vineri şi sâmbătă vor fi alterna perioadele cu soare, cu cele cu nori trecători.
Vântul va sufla în general slab, iar maximele termice, deşi cresc uşor, rămân sub cele obişnuite pentru perioada în care ne aflăm, astfel că sâmbătă la prânz se vor înregistra cel mult 12 grade Celsius.
Vreme în general frumoasă, dar rece pentru perioada în care ne aflăm este aşteptată în următoarele două zile în Sighetu Marmaţiei. Prognozele arată că vineri şi sâmbătă locuitorii din zonă vor avea parte de perioade cu soare, dar şi de perioade cu nori. Vântul va sufla slab, iar maximele termice în creştere uşoară pot ajunge spre finalul intervalului până la 12 grade Celsius.
Citeşte şi NUMERELE NOROCOASE – Rezultalele extragerii Loto din 6 octombrie
În următoarele două zile se anunţă vreme în general frumoasă, dar rece în Borşa. Meteorologii spun că în zonă atât vineri, cât şi sâmbătă cerul va fi parţial însorit, iar vântul va sufla slab. Maximele termice în creştere uşoară vor oscila în jurul valorii de 6 grade Celsius.
Şi în Cavnic se anunţă vreme frumoasă, dar rece în următoarele două zile. Prognozele arată că vineri şi sâmbătă în zonă va fi soare, dar şi perioade în care nori trecători vor lua locul acestuia. Vântul va sufla slab, iar maximele termice pot să ajungă la 7 grade Celsius.
Rece, dar frumoasă va fi vremea şi în Târgu Lăpuş pe parcursul următoarelor două zile. Meteorologii spun că în zona vineri se face vreme frumoasă, cu cer parţial însorit şi vânt slab. Sâmbătă perioadele cu soare vor alterna cu cele cu nori, iar vântul va sufla slab. Maximele termice rămân însă modeste pentru perioada în care ne aflăm şi nu vor depăşi 10 grade Celsius.
În Seini va fi va fi în general frumoasă, dar rece în următoarele două zile. Spun prognozele că atât vineri, cât şi sâmbătă vor apărea nori trecători. Vântul va sufla în general slab, iar maximele termice pot ajunge spre sfârşitul intervalului la cel mult 12 grade Celsius.