AcasăActualitate112PIAŢA NEAGRĂ - Reţinuţi la frontieră pentru contrabandă cu ţigări

PIAŢA NEAGRĂ – Reţinuţi la frontieră pentru contrabandă cu ţigări

spot_img

DISTRIBUIȚI

PIAŢA NEAGRĂ Miercuri, 6 octombrie, polițiştii de frontieră din cadrul Sectorului PF Sarasău au oprit pentru control pe raza localităţii Câmpulung la Tisa un autoturism marca Opel.

PIAŢA NEAGRĂ Acesta era condus de Cornel S., de 29 ani. În maşină se mai aflau Iosif L., de 36 ani şi Sorin C. de 22 ani, ambii domiciliaţi pe raza judeţului Maramureş.

La control, oamenii legii au descoperit sub bancheta din spate un capac metalic prins cu nituri. Sub care au observat un loc special amenajat.

Cele trei persoane împreună cu maşina au fost duse la sediul sectorului în vederea efectuării unui control amănunţit.

În urma controlului, în locul special amenajat au fost descoperite 1.500 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană, în valoare de 13.600 lei.

Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, la final urmând a se lua măsurile legale ce se impun.

Autoturismul folosit la transportul ţigărilor a fost indisponibilizat la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

Citeşte şi ÎN CREŞTERE- Tot mai mulţi maramureşeni beneficiază de pensii europene

Un alt caz cu care s-au confruntat poliţiştii de frontieră s-a petrecut în 5 octombrie, în PTF Siret.

Aici s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, Ganna I., de cetăţenie ucraineană, în vârstă de 28 ani. Acesta era la volanul unui microbuz Mercedes Benz, înmatriculat în Bulgaria.

Deoarece existau suspiciuni că femeia transportă ţigări de provenienţă ucraineană, poliţiştii de frontieră împreună cu lucrătorii vamali au efectuat un control amănunţit asupra maşinii.

Astfel, au fost descoperite ascunse și nedeclarate în vederea sustragerii de la controlul vamal, într-un spaţiu special amenajat în plafonul microbuzului, 693 pachete de ţigări de provenienţă ucraineană.

Ţigările, în valoare de 845 lei, au fost ridicate în vederea confiscării, iar femeia a fost sancţionată contravenţional cu amendă de 5.000 lei.

Microbuzul, în valoare de 16.300 lei, a fost indisponibilizat în vederea confiscării, deoarece avea  un spaţiu special amenajat pentru transportul ţigărilor.

Faţă de persoana în cauză poliţiştii de frontieră au făcut demersuri pentru aplicarea măsurii interzicerii intrării în România pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data de 5 octombrie.
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA