AcasăActualitate112DIICOT – Maramureșeni cercetați pentru trafic cu minori

DIICOT – Maramureșeni cercetați pentru trafic cu minori

spot_img

DISTRIBUIȚI

DIICOT  Caz grav în Maramureș. La data de 4 octombrie 2016, procurorii DIICOT au dispus reținerea pentru 24 de ore a doi maramureșeni pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori. Aceștia și-au început activitatea infracțională cu minori încă din anul 2006.

Inculpații Șomkereki Cipriana și Berchi Nicolae și-au exploatat proprii copii minori, obligându-i să cerșească prin diferite locații ale municipiului Baia Mare. Unul dintre copiii obligați să cerșească de către aceștia are doar 3 ani.

În urma cercetărilor făcute de către anchetatori, s-a descoperit că cei doi profitau de vulnerabilitatea copiilor și foloseau diferite metode emoționale cât și violență verbală și fizică pentru a-i determina să participe la actele de cerșetorie.

Cei doi exercitau acte de intimidare și control asupra copiilor chiar prin fiul lor mai mare, în vârstă de 17 ani. Acesta îi supraveghea pe copii și ținea permanent legătura cu părinții săi și îi informa în legătură cu modul în care decurgea „activitatea”. Tot el îi transporta pe copii în locațiile unde avea loc exploatarea și le aplica bătăi pentru a-i stimula.

Locațiile în care cerșeau minorii erau schimbate frecvent pentru a eschiva eventualele raiduri ale poliției. În zilele de duminică și în alte zile de sărbători religioase, copii erau trimiși să cerșească în apropierea bisericilor.

În urma investigațiilor efectuate de către procurori, a rezultat că minorii mai mari erau obligați să obțină zilnic suma de 50 de lei, în timp ce minorii mai mici trebuiau să obțină 30 de lei.

Tribunalul Maramureș a dispus, la data de 5 octombrie 2016, arestarea preventivă a inculpaților pentru 30 de zile.

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA