CU O LUNĂ MAI DEVREME De la 1 noiembrie, legea falimentului personal intră în vigoare. Astfel că, orice român sufocat de datorii poate apela la această lege pentru a găsi o soluție de ieșire din impasul financiar în care se află.
CU O LUNĂ MAI DEVREME Plenul Camerei Deputaților a dat astăzi un vot de adoptare proiectului legislativ care modifică Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 61/2015 pentru prorogarea termenului de intrare în vigoare a Legii insolvenței persoanelor fizice, devansând termenul de intrare în vigoare pentru data de 1 noiembrie.
„Este o gură de oxigen pentru cei aflați în necaz. Această lege există peste tot în lume și ar face bine să se aplice și la noi.
Persoana respectivă face voluntar o cerere și o depune la Comisia de Insolvență Regională.
Din acel moment orice se suspendă orice executare silită și nici o altă executare silită nu mai poate fi începută și nici nu se mai calculează dobânzi sau alte penalități”, a declarat pentru Libertatea, deputatul Ana Birchall.
Discuțiile pe tema acestei legi țin de aproape 6 ani, dar la finele anului trecut, când acestea păreau că intră în linie dreaptă, legea falimentului personal a fost amânată cu un an.
Astfel că, aceasta ar fi trebui să intre în vigoare la 1 decembrie în acest an.
Pe atunci, Executivul susținea că amânarea legii s-a făcut din cauză că normele de aplicare nu fuseseră redactate la timp.
Mai mult, amânarea cu un an se punea și pe fondul faptului că autoritățile nu au timp să formeze destul de repede comisiile teritoriale unde se vor depune și analiza cererile și nici comisia centrală.
În plus, acestea vor avea nevoie de dotări materiale precum calculatoare, birouri și altele pentru a putea funcționa normal.
sursa info