AcasăActualitateSocialREZULTATE UIMITOARE - Rata de vindecare a bolnavilor cu hepatită C care...

REZULTATE UIMITOARE – Rata de vindecare a bolnavilor cu hepatită C care au primit tratament fără interferon este de 99%

spot_img

DISTRIBUIȚI

REZULTATE UIMITOARE  Rata de vindecare a bolnavilor cu hepatită C care au primit tratament fără interferon este de 99 la sută, restul fiind cazuri care nu au răspuns la tratament sau la care s-a oprit medicaţia din cauza altor suferinţe şi a interacţiunii medicamentelor, a declarat, pentru News.ro, prof. dr. Liana Gheorghe, şef de secţie în cadrul Clinicii de Chirurgie şi Transplant Hepatic de la Institutul Fundeni.

„Rata de răspuns virusologic, adică vindecare, şi vorbim de populaţia cea mai gravă din România, cea cu ciroză, este 99 la sută. Sunt doar şapte cazuri de lipsă de răspuns. Au fost unele reacţii adverse sau oameni opriţi din tratament, sub 1 la sută. Aceşti pacienţi, care aveau şi comorbidităţi, aveau boli cardiace grave. Unii au trebuit să întrerupă din cauza interacţiunilor medicamentoase, alţii au forţat ideea de tratament, deşi ciroza lor era puţin cam decompensată şi atunci au făcut ascită, decompensări hepatice şi nu au putut continua tratmentul”, a explicat prof. dr. Liana Gheorghe.

ALARMĂ MEDICALĂ – Trei copii cu Sindrom Hemolitic Uremic, internați la Spitalul Marie Curie

Potrivit acesteia, pacienţii care au primit tratament fără interferon erau în stadii avansate ale bolii.

„Este extraordinar, iar mesajul este acela că hepatita C, prin aceste tratamente, se vindecă. Sigur, nu vindecăm ciroza, iar pacienţii care au fost trataţi în acest stadiu trebuie să menţină legătura lor cu medicul. Trebuie să se evalueze pentru că boala lor îngheaţă pentru riscul de carcinom hepatic, de cancer hepatic, pentru ca boala să nu se decompenseze. Tocmai pentru că am tratat această populaţie foarte avansată ca boală, suntem mulţumiţi de rata de răspuns”, a mai explicat medicul.

TENTATIVĂ DE SINUCIDERE – Un angajat al unui spital a vrut să se spânzure

Ea a mai spus că pasul următor vizează extinderea tratamentului.

„Tratamentul trebuie extins în două direcţii – una vizează o grupă mai mică, respectiv pacienţii cu ciroză sever decompensată şi care se pretează şi pe care ai curajul să îi tratezi cu alt tip de tratament, iar cealaltă vizează o grupă mai mare, şi anume populaţia cu fibrozele moderate, F2, F3 pentru că, practic, în felul acesta oamenii sunt vindecaţi mai devreme, iar tratamentul este mai eficient”, a adăugat medicul.

Potrivit datelor prezentate de reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) la sfârşitul lunii iulie, la CNAS fuseseră depuse 5.556 de dosare pentru aprobarea tratamentului fără interferon, iar dintre acestea au fost aprobate 4.322, pacienţii primind noile medicamente din decembrie 2015. În prezent, beneficiază de acest tratament pacienţii cu afecţiune în stadiul IV.

Sursă

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA