De 11 ani, UAC Europe este un partener durabil și responsabil al comunității locale, având un program complex de implicare în comunitatea locală, în toate domeniile de activitate. Compania noastră a rămas aproape de comunitate și în această perioadă dificilă, sprijinind lupta împotriva noului Coronavirus cu donații importante în aparatură medicală, care au ajuns la spitalele băimărene. Prin intermediul Centrului de Cercetare și Formare a Universității de Nord Baia Mare compania noastră a donat pentru Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș și Spitalul de Pneumoftiziologie Dr. Nicolae Ruşdea-devenit spital suport, câte un aparat de ventilație mecanică, vital pentru pacienții infectați cu noul coronavirus, aflați în stare critică. Cele două aparate au fost comandate și achitate de UAC Europe, în luna martie, în cadrul unui parteneriat cu CCF, care s-a ocupat de întreaga parte birocratică și urmează să fie livrate în această lună. De asemenea, prin intermediul Asociației Prietenii Spitalului a fost achizionat cu sprijinul UAC Europe un set videolaringoscop pentru Spitalul Județean de Urgență Dr. Constantin Opriș din Baia Mare, care a ajuns zilele trecute în unitatea medicală din Baia Mare și va fi folosit în cadrul Unității Primiri Urgențe. UAC Europe a sprijinit și Direcția de Sănătate Publică a județului Maramureș cu materiale necesare în lupta cu noul coronavirus.
O grijă deosebită a fost acordată în această perioadă siguranței și sănătății angajaților.
Încă din luna martie UAC Europe a aplicat un set complex de măsuri pentru a preveni răspândirea noului coronavirus în rândul angajaților. Printre acestea se numără:
*Informații oficiale privind Covid-19 trimise periodic, afișe preventive postate la intrarea și în incinta fabricii
*Dezinfectante de mâini instalate în toate sălile de mese, la Receptie și în fabrică
*Verificarea temperaturii fiecarui angajat, zilnic, la sosirea acestuia la locul de muncă, începând din 12 martie
*Dezinfecția zilnică a mijloacelor de transport cu care angajații călătoresc la muncă, dezinfecția zilnică a locurilor comune, dezinfecție profesională a spațiilor comune de 2x/săpt., dezinfecția de exterior, săptămânal
*Purtarea obligatorie a măștii de protecție în mijloacele de transport în comun și în toate zonele comune din fabrică
*Păstarea distanței fizice de min. 1,5 m tot timpul, salutul prin strângerea mâinii interzis * Muncă la domiciliu, unde este posibil
*Eliminarea suprapunerii de schimburi în vestiare
*Neprezentarea la muncă în caz de simptome de viroză (rinoree, febră, tuse) *Interzicerea serviciilor de catering în incinta fabricii, reamenajarea sălilor de masă
*Izolarea automata și urmarea procedurilor legale – în cazul contactului cu o persoană venită din zone roșii
*Toate vizitele externe au fost anulate
*Limitarea vizitelor de client la sediul UAC și obligativitatea completării unui chestionar la intrarea în locația UAC dacă vizita nu poate fi amânată.
Deși pe parcursul acestei perioade, la măsurarea temperaturii nu am avut niciun angajat care să se prezinte la serviciu cu temperatură peste limita normală, pentru a proteja sănătatea angajaților, compania noastră a decis demararea unui plan de testare preventivă, care prevede testarea saptamanală, pe cheltuiala angajatorului a unui eșantion reprezentativ de angajați din toate departamentele fabricii. Prima etapă de testare a avut loc în 12 și 13 mai și a cuprins un număr total de 62 de teste efectuate. Dintre aceştia cinci angajaţi au ieșit pozitivi, restul primind rezultat negativ. Niciunul dintre cei 5 angajați nu a avut niciun fel de simptome ale infecției cu noul Coronavirus și au declarat că nu au intrat în contact cu nicio persoană venită în țară din zonele roșii. Mai mult, în cadrul companiei noastre nu a intrat nicio persoană din exterior din luna martie. Cei cinci locuiesc în diferite zone ale județului, niciunul nu este locuitor al comunei Dumbrăvița. Angajaţii cu rezultat pozitiv fiind asimptomatici, ancheta epidemiologică se face retroactiv pe 4 zile, riscul de răspândire fiind relativ scăzut. Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică Maramureș care s-au deplasat la fața locului pentru efectuarea anchetei epidemiologice au evaluat și măsurile luate de compania noastră, pe care le-au apreciat ca fiind foarte bune și suficiente. După aceste cazuri, UAC Europe a mai luat o serie de măsuri:
*dezinfecția profesională suplimentară a întregii zone unde angajații depistați pozitiv și-au desfășurat activitatea, inclusiv cabinetul medical, după care vom continua regulat cu dezinfecția
* s-au comandat preșuri dezinfectante
*izolarea și testarea persoanelor cu care cei cinci angajaţi au intrat în contact, conform recomandărilor DSP.
Compania noastră va continua programul de testare preventivă, pentru a evalua starea de sănătate a angajaților și va continua să aplice cu strictețe măsurile de protecție și să respecte recomandările autorităților. De asemenea, în spiritul transparenței, respectului și corectitudinii de care UAC Europe a dat mereu dovadă, vă vom informa cu privire la evoluția situației.
Comunicat de presă al conducerii UAC Europe
Cea mai buna masura pe care a gasit-o UAC impotriva COVID a fost de a concedia 800 de angajati. Bravo!