VENITURI PENITENCIAR În jur de 151 de persoane private de libertate și aflate în custodia Penitenciarului Baia Mare lucrează în diverse domenii de activitate. În funcție de tipul de muncă prestat, aceștia beneficiază, conform legii, de reduceri semnificative din cadrul pedepsei pe care au decis-o instanțele de judecată în cazul lor. Astfel de munci aduc venituri și unității de detenție.
Astfel, în perioada ianuarie-august 2016, valoarea prestațiilor cu forța de muncă specială s-a ridicat la suma de 459.543 de lei.
Potrivit legii, persoanele private de libertate care lucrează în timpul detenției beneficiază de o reducere a pedepsei. Astfel, în cazul în care aceștia prestează o muncă remunerată, se consideră cinci zile executate pentru patru zile de muncă. Mai mult, dacă munca este neremunerată, se consideră patru zile executate pentru trei zile de muncă. Potrivit aceluiași act normativ, în cazul în care munca este prestată pe timpul nopţii se consideră trei zile executate pentru două nopţi de muncă.
BAIA MARE – Grevă la penitenciar, angajații protestează pentru drepturile salariale
„Selecţionarea la muncă a deţinuţilor se face în funcţie de regimul de executare, cu aprobarea directorului locului de deținere, la propunerea unei comisii formate din reprezentanţii sectorului de reintegrare socială, regim penitenciar, medical, evidenţă şi organizarea muncii, sub coordonarea directorului adjunct pentru siguranţa deţinerii şi regim penitenciar, în calitate de preşedinte. Comisia poate fi completată cu personal de specialitate, în vederea verificării deprinderilor profesionale sau abilităţilor practice ale deţinuţilor”, au arătat reprezentanții Penitenciarului Baia Mare.
În Penitenciarul Baia Mare se află în momentul de față 378 de deținuți dintre care 151 lucrează.
PRIMUL CLOPOȚEL – Școala a început și pentru 10 deţinuți de la Penitenciarul Baia Mare
Dintre aceștia, 36 muncesc în regim de prestări servicii, lucrări de salubrizare stradală și sortare deșeuri. Alți 12, în regim de voluntariat la Mănăstirea Habra (lucrări de combatere a eroziunii solului și de protecție împotriva excesului de apă și umiditate) și alți 103 la deservirea unității.
Simona Vasiac