AcasăActualitate112ŞOFERUL A PIERDUT CONTROLUL MAŞINII ÎNTR-O CURBĂ - Un autocar cu 37...

ŞOFERUL A PIERDUT CONTROLUL MAŞINII ÎNTR-O CURBĂ – Un autocar cu 37 de persoane s-a răsturnat în apropiere de Predeal 

spot_img

DISTRIBUIȚI

ŞOFERUL A PIERDUT CONTROLUL Un autocar cu 37 de persoane s-a răsturnat la ieşirea din Predeal, către Pârâul Rece, vineri, 23 iunie. Pasagerii au plecat din Bucureşti, în teambuilding, la o cabană.

Autocarul plecase la ora 14.00, din Bucureşti. Pasagerii erau în teambuilding. Maşina urma să revină din călătorie pe 25 iunie. Potrivit unor surse, şoferul de 66 de ani al autocarului avea certificatul valabil până în 2018.

La fata locului, salvatorii au intervenit cu trei autospeciale de stingere, o descarcerare, trei ambulante SMURD, patru autospeciale pentru transport personal și victime multiple. Şapte echipaje ale serviciului județean de ambulantă s-au deplasat, de asemenea, la faţa locului.

În sprijin, la locul intervenției au fost prealertate autospeciale pentru transport personal și victime multiple de la ISU Sibiu, Covasna și Prahova.

ŞOFERUL A PIERDUT CONTROLUL a

„Din primele informaţii a reieşit faptul că şoferul unui autocar în care se află 37 de pasageri adulti s-a răsturnat, cauza fiind pierderea controlului volanului în curbă, iar în urma evenimentului au rezultat două victime. Accidentul s-a produs în jurul orei 18:50”, a transmis Centrul Infotrafic.

Potrivit ISU Braşov, în accident au fost rănite 16 persoane. Doi dintre răniţi au fost încarceraţi. Unul dintre cei încarceraţi e un cetăţean italian şi a rămas prins cu o mână sub autocarul răsturnat.

Ultima persoană încarcerată din autocarul răsturnat a fost scoasă, după aproape o oră şi jumătate. Eforturile salvatorilor au fost mari.

ac

Toate persoanele din autocarul răsturnat, mai puțin șoferul, au fost transportate la două spitale din Brașov. O persoană este în stare mai gravă şi ar putea fi nevoie chiar de amputarea braţului.

info şi foto

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA