AcasăAdministrațieANUNȚ DE INTERES PUBLIC – Municipiul Baia Mare acordă peste 400.000 de...

ANUNȚ DE INTERES PUBLIC – Municipiul Baia Mare acordă peste 400.000 de lei nerambursabili pentru activități nonprofit de interes general

spot_img

DISTRIBUIȚI

ANUNȚ DE INTERES PUBLIC  Primăria municipiului Baia Mare anunță acordarea unor finanțări în valoare totală de peste 400.000 de lei nerambursabili pentru activități nonprofit de interes general de care să poată beneficia toți băimărenii.

Anunțul a fost făcut printr-un comunicat de presă emis de către Primăria municipiului Baia Mare. Potrivit datelor transmise în comunicat, cei 410.000 de lei nerambursabili vor fi împărțiți pe trei domenii: 160.000 de lei pentru programe/proiecte sportive, 50.000 de lei pentru programe/proiecte de și pentru tineret, respectiv 200.000 de lei pentru programe/proiecte culturale.

Cei care vor dori să își depună documentațiile la Primăria municipiului Baia Mare, în vederea finanțării, vor avea la dispoziție doar 15 zile. Depunerea solicitărilor de finanțare pentru cele trei domenii se va desfășura pe perioada 29 iunie – 14 iulie 2017.

Vă redăm mai jos, integral, comunicatul de presă:

„Anunţ de participare pentru acordarea de finanţări nerambursabile în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general pe anul 2017.

Autoritatea finanţatoare Municipiul Baia Mare, cu sediul în Baia Mare, str. Gheorghe Şincai nr. 37, judeţul Maramureş, telefon: 0262-211.001, fax: 0262-212.332, e-mail: primar@baiamare.ro, www.baiamare.ro, face cunoscută intenţia de a atribui contracte de finanţare nerambursabilă pentru anul de execuţie financiară 2017, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general.

Finanţările nerambursabile se acordă conform bugetului general al Municipiului Baia Mare pe anul 2017, aprobat prin H.C.L. nr. 48/2017, suma totală în valoare de 410.000 lei este defalcată pe domenii astfel:

– programe/proiecte sportive 160.000 lei;

– programe/proiecte de/pentru tineret 50.000 lei;

– programe/proiecte culturale: 200.000 lei.

Documentaţiile se vor depune începând cu data de 29 iunie 2017, data limită de depunere fiind 14 iulie 2017, ora:14:00.

Autoritatea finanţatoare Municipiul Baia Mare reduce termenul de depunere a solicitărilor pentru cele trei domenii, de la 30 de zile la 15 zile. Motivaţia reducerii termenului este următoarea: accelerarea procedurii de selecţie se datorează necesităţii de demarare a proiectelor asociaţiilor, fundaţiilor, cluburilor sportive și instituţiilor publice din Municipiul Baia Mare care solicită finanţare de la bugetul local.

Informaţii privind condiţiile de finanţare şi procedura de selecţie a proiectelor sunt prevăzute în “Ghidul solicitantului” pentru fiecare domeniu în parte. Acestea se pot obţine de la Municipiul Baia Mare, Serviciul Finanţări Locale, str. Gheorghe Şincai nr. 37, tel. 0372 – 624.142 sau de pe site-ul instituţiei www.baiamare.ro

Criteriile pe baza cărora se atribuie contractele de finanţare nerambursabilă sunt următoarele:

  1. a) domeniul SPORT:

– documentaţia care însoţeşte cererea de finanţare nerambursabilă conţine toate elementele solicitate şi a fost depusă în termenul menţionat în anunţul de participare;

– proiectele sunt din domeniul sportiv;

– există o succesiune logică a activităţilor prin care proiectul va atinge obiectivul ales;

– solicitantul a respectat obligaţiile asumate prin contracte de finanţare nerambursabilă anterioare.

  1. b) domeniul TINERET:

– documentaţia care însoţeşte cererea conţine toate elementele prevăzute la procedura de solicitare a finanţării;

– programele/proiectele/acţiunile sunt din domeniul de/pentru tineret în conformitate cu statutul/actele normative care reglementează activitatea solicitantului şi se încadrează în cel puţin unul dintre obiectivele specifice;

– există o succesiune logică a activităţilor prin care programul/proiectul de/pentru tineret va atinge obiectivul ales;

– programele/proiectele de/pentru tineret sunt altele decât obligaţiile ori programele minimale pentru activităţile organizate de Consiliul Local;

– justificarea programului/proiectului de/pentru tineret (oportunitatea) în raport cu necesităţile şi priorităţile municipiului Baia Mare;

– capacitatea organizatorică şi funcţională a solicitantului, dovedită prin documentele care însoţesc Formularul de Solicitare a finanţării nerambursabile.

  1. c) domeniul CULTURĂ:

– documentaţia care însoţeşte cererea conţine toate elementele prevăzute la procedura de solicitare a finanţării, după expirarea celor 48 de ore de la solicitarea autorităţii finanţatoare de completare a documentelor lipsă – dacă este cazul;

– programele/proiectele/acţiunile sunt din domeniul cultural în conformitate cu statutul/actele normative care reglementează activitatea solicitantului şi se încadrează în cel puţin unul dintre obiectivele specifice;

– există o succesiune logică a activităţilor prin care programul/proiectul cultural va atinge obiectivul ales;

– programele/proiectele/acţiunile culturale sunt altele decât obligaţiile ori programele minimale pentru activităţile organizate de Municipiul Baia Mare sau instituţiile culturale din subordine;

– justificarea programului/proiectului cultural (oportunitatea) în raport cu necesităţile şi priorităţile Municipiului Baia Mare;

– capacitatea organizatorică şi funcţională a solicitantului, dovedită prin documentele care însoţesc Formularul de solicitare a finanţării nerambursabile.

Solicitanţii vor depune documentaţia prevăzută în “Ghidul solicitantului” la Biroul de Relaţii cu Publicul situat la parterul Primăriei Municipiului Baia Mare, str. Gheorghe Şincai nr. 37.

Selecţia şi evaluarea proiectelor depuse în vederea finanţării nerambursabile se va face de către comisiile de evaluare în perioada 20 iulie – 10 august 2017, lista finală a beneficiarilor finanţării nerambursabile urmând a fi aprobată prin hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare.

Publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, nr. 114/21.06.2017.

Cătălin Cherecheş, Primarul Municipiului Baia Mare”

 

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA