AcasăNews AlertDECIZIE DEFINITIVĂ ÎN ROMÂNIA – Poliția Locală nu are competența să solicite...

DECIZIE DEFINITIVĂ ÎN ROMÂNIA – Poliția Locală nu are competența să solicite datele personale ale șoferilor și nici să îi sancționeze dacă nu le comunică

spot_img

DISTRIBUIȚI

DECIZIE DEFINITIVĂ ÎN ROMÂNIA  Decizie definitivă dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul competent să judece recursul în interesul legii: Poliția Locală nu are voie să solicite datele personale ale șoferilor și nici să îi sancționeze dacă aceștia nu le comunică. În ceea ce privește aceste măsuri, numai agentul constatator din cadrul poliției rutiere are competența să le deruleze.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a soluţionat un recurs fiind pronunţată următoarea soluţie:

Admite recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi, în consecinţă, stabileşte următoarele: în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 39, art. 102 alin. (1) pct. 14 şi art. 105 pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, prin raportare la dispoziţiile art. 7 lit. h) din Legea poliţiei locale nr. 155/2010, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, doar agentul constatator din cadrul poliţiei rutiere are competenţa de a solicita proprietarului sau deţinătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identităţii persoanei căreia i-a încredinţat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice, precum şi de a aplica sancţiunile contravenţionale prevăzute de lege, în cazul necomunicării relaţiilor solicitate. Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 517 alin. (4) din Codul de procedură civilă. 

Până acum, șoferii sancționați de agenții de la Poliția locală s-au adresat instanțelor de judecată, contestând amenzile primite. Dar,instanțele de judecată nu aveau o poziție unitară în ceea ce privește înterpretarea și coroborarea celor două legi care reglementează acest domeniu, și anume, OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, respectiv, Legea 155/2010 privind organizarea și funcționarea Poliției locale. Ca urmare, în cauze identice, instanțele au dat decizii diferite, fie în favoarea șoferilor, fie în cea a polițiștilor locali.

Sesizat în acest sens, recent, Avocatul poporului s-a adresat adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ), cu un recurs în interesul legii, pentru interpretarea şi aplicarea OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.

Sursă info.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA