PERCHEZIȚII ÎN BISTRIȚA-NĂSĂUD Polițiștii Serviciului Investigații au recuperat prejudiciile unor infracțiuni de furt, în valoare de 3000 de euro. Cinci persoane bănuite de comiterea faptelor au fost reținute pentru 24 de ore și vor fi prezentate astăzi instanței, cu propunere de arestare preventivă.
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sprijiniți de polițiști din cadrul Poliției Orașului Năsăud, Serviciului Criminalistic, Poliției Orașului Borșa și luptători din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale Bistrița-Năsăud au efectuat ieri trei percheziții la domiciliile unor persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de furt.
Din cercetările efectuate până în acest moment a reieșit faptul că, în noaptea de 30/31 mai a.c., cinci tineri, cu vârste cuprinse între 16 ani și 28 de ani, toți din localitatea Borșa (judeul Bistrița-Năsăud) ar fi sustras, din curtea a trei imobile din Telciu, Romuli și Săcel, bunuri în valoare de 3000 de euro, pe care ulterior le-au valorificat.
Cu ocazia perchezițiilor efectuate au fost găsite toate bunurile, respectiv o motocicletă, o remorcă și un scuter, urmând a fi restituite păgubiților. De asemenea, polițiștii de investigații criminale au dispus indisponibilizarea autoturismului folosit la comiterea infracțiunilor.
Cu ocazia perchezițiilor, au fost puse în executare opt mandate de aducere, iar față de cinci dintre persoanele depistate, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, iar în cursul zilei de astăzi vor prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Năsăud, cu propunere de arestare preventivă – se precizează într-un comunicat al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud.
Sursă info și foto.