VERIFICĂRI ÎN MASĂ ÎN MARAMUREȘ Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au desfăşurat miercuri, 14 iunie, acţiuni pentru prevenirea şi combaterea contrabandei cu ţigări şi a faptelor ilicite care se comit în domeniul produselor agroalimentare.
VERIFICĂRI ÎN MASĂ ÎN MARAMUREȘ În urma verificării a 18 societăţi comerciale şi a 16 persoane fizice, au fost întocmite două dosare penale sub aspectul comiterii infracţiunii de contrabandă şi au fost aplicate 10 sancţiuni contravenţionale.
S-au constatat încălcări ale Legii nr. 145/2014 privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieţei produselor din sectorul agricol, ale Legii nr.12/1990, republicată, privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite şi ale ordonanţei privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.
Amenzile care au fost aplicate depăşesc suma de 40.000 de lei. Totodată, poliţiştii au indisponibilizat peste 700 pachete cu ţigări deţinute ilegal, 250 kg legume-fructe, 200 kg făină şi sume de bani în numerar. Valoarea bunurilor confiscate este de 14.375 lei.
Informații furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean Maramureș