ATAC ARMAT ÎN SUA Un membru republican al Camerei Reprezentanţilor şi consilieri ai săi au fost împuşcaţi miercuri pe un teren de baseball în Virginia.
Congresmenul Steve Calise a fost împuşcat în şold într-un atac sălbatic al unui individ, care a deschis focul asupra mai multor persoane, la un antrenament pe un teren de baseball, în Virginia. Consilieri ai lui Calise au fost de asemenea răniţi de individul care a descărcat 50 de gloanţe în mulţime, scrie Observator.
Potrivit presei locale, numeroase echipaje de poliţie se află în zona producerii atacului. Potrivit senatorului republican Mike Lee, autorul atacului este mort. El a precizat că un consilier al lui Scalia a folosit cureaua ca garou, pentru a opri sângerarea lui Scalise.
Doi ofiţeri de poliţie au fost împuşcaţi de asemenea, scrie ABC News, precizând că atacul a avut loc în jurul ore locale 7.30 (14.30 ora României), într-un parc din Alexandria, Virginia, la aproximativ 11 kilometri distanţă de Casa Albă, din Washington DC.
Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a anunţat că atât preşedintele, cât şi vicepreşedintele sunt ţinuţi la curent cu situaţia. „Gândurile şi rugăciunile noastre sunt alături de toţi cei afectaţi”, a spus Sean Spicer.