MERITE RĂSPLĂTITE În pauza finalei de Liga a IV-a, seniori, dintre Lăpuşul şi Avântul, Asociaţia Judeţeană de Fotbal Maramureş a premiat cu cupe şi diplome echipele clasate pe primele trei locuri în campionatele de juniori Under 11, 13 şi 15 – ediția 2016/2017.
La Under 11, neînvinsă în 16 partide, campioană a Maramureșului a devenit CS Plimob Sighetu Marmației. A fost urmată în clasament de ASF Kiss Baia Mare (cu 12 victorii) și CSȘ 2 Baia Mare (12 victorii).
Campionatul juniorilor Under 13 a fost câștigat de ASF Kiss Baia Mare (13 victorii și 2 egaluri în 16 meciuri). Pe locul II s-a clasat CS Plimob Sighetu Marmației, la un singur punct în urma campioanei, pentru ca locul III să revină celor de la CS Mara 2010 Baia Mare (12 victorii și un egal în 16 partide).
Campionatul juniorilor Under 15 a fost câștigat de ASF Kiss 1 (18 meciuri, tot atâtea victorii). Pe locul II s-a clasat Plimob Sighetu Marmației (14 victorii în 18 confruntări), pentru ca ASF Kiss 2 să obțină locul 3 (12 victorii și 3 egaluri în 18 meciuri).
Festivitatea de premiere a fost oficiată de Cristian Balaj – președinte AJFMM, Zoltan Szekely – vicepreședinte AJFMM și Cristian Bogdan – vicepreședinte Comisia pentru Copii și Juniori din cadrul AJFMM.
sursa info şi foto www.frf-ajf.ro