AcasăAdministrațiePROPUNEREA PRIMARULUI CHERECHEȘ - Baia Mare ar putea avea Spital Municipal

PROPUNEREA PRIMARULUI CHERECHEȘ – Baia Mare ar putea avea Spital Municipal

spot_img

DISTRIBUIȚI

Pe lângă dezvoltarea domeniilor cum sunt infrastructura, serviciile sociale, economia sau înfrumusețarea orașului, administrația locală vrea să facă pași importanți și în ceea ce privește serviciile medicale. Astfel, primarul Cătălin Cherecheș propune ca în Baia Mare să fie înființat un spital municipal.

Unitatea medicală ar urma să fie înființată prin fuziunea Spitalului de Boli Infecțioase cu cel de Pneumoftiziologie. Acest lucru va fi posibil după ce, prin hotărâre de Consiliu Local și Județean, Spitalul de Boli Infecțioase va trece în administrarea autorității locale.
Momentan, cele două spitale au personal medical specializat care se ocupă de tratarea bolnavilor de pe secțiile de boli infecțioase, dermato-venerice, psihiatrie, chirurgie toracică respectiv TBC. Pentru buna funcționare a Spitalului municipal se vor înființa și secțiile de boli interne, chirurgie, ginecologie, dar și pediatrie.

„În acest sens, cele două spitale au șansa să obțină o finanțare puternic majorată de la Casa de Asigurări de Sănătate, spitalele fiind clasificate pe treapta a cincea, urcând pe treapta a doua ca Spital municipal. În acest sens, bineînțeles că și chestiunea de funcționare și cea de dotare precum și servicii pe care le acordă cetățenilor vor fi intens mărite. Așadar, dorința mea pe care o prezint acum cetățenilor o voi transmite Consiliului Local pentru a fi aprobată și ulterior supusă atenției Consiliului Județean, este aceea de înființare a Spitalului Municipal a municipiului Baia Mare prin fuziunea celor două spitale, respectiv transferarea Spitalului de Boli Infecțioase în patrimoniul autorității locale. În acest sens ne gândim la modul corect de administrare a acestor unități sanitare. Vom aduce alături de noi oameni dedicați meseriei de medic”, a declarat Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.

Declarația a fost făcută în cadrul unei conferințe de presă susținută de primar vineri, 9 iunie, când acesta a ținut să salute numirea în funcția de director medical la Spitalul de Pneumoftiziologie a doctorului Kristina Cucu, care s-a făcut recunoscută prin dedicarea cu care își exercită meseria.
ActualMM
loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA