LA DATORIE În cursul zilei de marţi, 6 iunie, jandarmii aflaţi în serviciu pe raza municipiului Baia Mare, au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de peste 2.000 lei în situaţii în care s-au încălcat prevederile legale.
În jurul orei 14:30, jandarmii au fost solicitaţi să intervină la Liceul de Arte de pe strada Petofi Şandor din Baia Mare, unde au amendat un bărbat în vârstă de 25 de ani, cu domiciliul în localitatea Hodod, judeţul Satu Mare, pentru faptul că în incinta instituţiei de învăţământ a adresat injurii unui grup de elevi şi profesori, iar la solicitarea jandarmilor de a se legitima acesta a refuzat în mod repetat.
O femeie şi un bărbat, ambii din Baia Mare, aflându-se în faţa blocurilor de pe strada Horea din Baia Mare, în jurul orei 21:15 au provocat şi participat la scandal, certându-se între ei pe fondul unor neînţelegeri mai vechi, tulburând liniştea locatarilor prin strigăte şi larmă.
În jurul orei 21:50, jandarmii au fost solicitaţi să intervină pe strada Berzei din Baia Mare, unde doi băimăreni, unul în vârstă de 40 de ani iar celălalt de 42 de ani, au provocat şi participat la scandal din cauza unor neînţelegeri avute în privinţa unor sume de bani, totodată au tulburat ordinea şi liniştea publică prin strigăte şi larmă. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale cu amenzi.
Cetăţenii pot solicita ori de câte ori este nevoie sprijinul forţelor de ordine publică, fie prin contact direct, fie prin apelarea numărului unic de urgenţe 112.
Informaţii furnizate de IJJ Maramureş