Parc de distracții, jocuri gonflabile, înghețată și atmosferă de poveste pentru cei mici. Toate acestea vor fi puse la dispoziția copiilor de către Administrația Publică Locală a Municipiului Baia Mare cu ocazia Zilei Copilului.
1 IUNIE BAIA MARE Manifestările dedicate special lor au loc pe Câmpul Tineretului din Baia Mare și se vor desfășura în perioada 1-5 iunie 2017.
Parcul de distracții pentru cei mici va fi inaugurat în 1 iunie. Despre această acțiune, Cătălin Cherecheș vorbește într-un video postat pe pagina sa de Facebook.
„Urmează patru zile în care băimărenii sunt liberi, patru zile în care dorim să oferim bucurie băimărenilor, în special tinerilor. Chiar dacă timpul a fost foarte scurt și nu am avut capacitatea și forma legală să organizăm lucruri mai ample, totuși am gândit simbolic aici, pe Câmpul Tineretului să oferim câteva bucurii băimărenilor. Am contactat firme de specialitate și au avut bunăvoința să aducă o pistă de mașinuțe, respectiv o banchetă care să ofere senzații interesante celor care o vor folosi, copiilor și tinerilor, dar și un parc de aproximativ șase gonflabile în zona Stadionului Municipal „Viorel Mateianu”. Avem locul de joacă, skatepark-ul, Câmpul Tineretului dar vom avea și o serie de DJ care vor pune muzică. Evenimentele se vor desfășura în fiecare seară până la ora 22:00-23:00. De asemenea, 2.000 de copii vor primi înghețată gratuit din partea noastră, respectiv acces la parcul de distracții astfel încât să redescopere frumusețea orașului și a Câmpului Tineretului”, arată Cătălin Cherecheș, primarul municipiului Baia Mare.
Vezi video:
Acesta s-a implicat în fiecare an în organizarea unor evenimente speciale pentru cei mici, de 1 Iunie. De când este primar, ziua dedicată copiilor a fost mereu sărbătorită cu fast în Baia Mare, fără să implice costuri din partea părinților.
Sursă video și foto: Facebook.
ActualMM