Actriţa britanică Molly Peters, care a interpretat-o pe Patricia Fearing în filmul cu James Bond ”Operaţiunea Thunderball” (1965), unde Sean Connery l-a interpretat pe faimosul agent 007, a decedat la vârsta de 75 de ani, scrie The Sun, citată de Mediafax.
UNA DIN FETELE BOND Vestea vine în contextul în care, săptămâna trecută, Roger Moore, recunoscut pentru interpratarea faimosului agent secret a murit în Elveţia, după o luptă scurtă împotriva cancerului. Acesta a jucat rolul agentului 007 în şapte filme din seria „James Bond”, între anii 1973 şi 1985.
Actriţa britanică a cunoscut faima după ce a devenit prima ”Bond Girl” care şi-a dat hainele jos pe marele ecran. Gestul ei a stârnit un val de controverse la acea vreme (1965 – n.r.) Decesul său a fost anunţat pe contul de Twitter James Bond: ”Suntem trişti la aflarea veştii că Molly Peters a decedat la vârsta de 75 de ani. Gândurile noastre se îndreaptă către familia ei”.
Molly şi-a început scurta carieră de film la începutul anilor şaizeci, după ce a fost descoperită de regizorul Terence Young.