Deputaţii din Comisia de muncă au decis, marţi seara, micşorarea salariilor primarilor şi viceprimarilor de localităţi cu jumătate de coeficient faţă de forma adoptată inițial de Senat.
În plus, au adoptat un amendament privind un spor de compexitatea muncii, de 15% din salariu, pentru funcționarii din ministere și Parlament. Dezbaterile pe marginea legii salarizării, în comisie, continuă și săptămâna viitoare.
Potrivit amendamentului adoptat la legea salarizării, pentru primarii şi viceprimarii de oraşe şi municipii (localităţi de până la 3.000 şi până la 50.000 de locuitori), coeficienţii pentru calcularea salariilor se majorează cu 0,5 faţă de varianta propusă de Guvern. În forma adoptată de Senat, coeficientul corespunzător indemnizaţiei pentru astfel de funcţii era prevăzut la 1, arată Libertatea.
Comisia de muncă a Camerei Deputaţilor a majorat însă, cu jumătate de coeficient, indemnizaţiile viceprimarilor Capitalei şi pe cele ale preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene. Senatorii le-au adoptat în forma propusă de Guvern, potrivit Agerpres.
Funcţionarii publici din Ministerul de Finanţe, Ministerul Mediului, Ministerul Muncii şi din instituţiile aflate în subordonarea, coordonarea sau sub autoritatea acestora, cei din Ministerul Justiţiei, precum şi funcţionarii din serviciile Parlamentului beneficiază de un spor pentru complexitatea muncii de 15% din salariul de bază, se arată în amendamentul adoptat de deputați.
Continuarea, AICI.