DOLIU LA MOSCOVA Mai multe persoane şi-au pierdut viaţa luni după-amiază, după ce o furtună puternică s-a abătut peste capitala rusă Moscova, potrivit bilanţului anunţat de primarul Serghei Sobianin, relatează BBC, scrie Adevărul.
DOLIU LA MOSCOVA ”Condoleanţele mele pentru prietenii şi rudele celor ucişi”, a scris primarul Sobianin într-un mesaj postat pe Twitter.
De asemenea, sute de arbori au fost smulşi din pământ şi doborâţi de furtună.
Potrivit primarului moscovit, un număr de 40 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale în urma furtunii, dar bilanţul victimelor nu este în acest moment exact.
Presa locală relatează că rafalele puternice de vânt au smuls cablurile electrice din Moscova.
De asemenea, agenţiile arată că ar fi vorba de şase sau opt morţi în urma furtunii din capitala Rusiei.
Jurnaliştii TASS anunţă că bilanţul răniţilor s-ar ridica la 69 de persoane, în vreme ce Interfax relatează că două persoane şi-au pierdut viaţa după ce un copac a căzut peste o casă de vacanţă din apropierea Moscovei.
sursa info