EVENIMENT RUTIER ÎN BAIA MARE În dimineaţa zilei de joi, 25 mai, la ora 07.00, pe strada Victoriei din municipiul Baia Mare, s-a produs un accident rutier în urma căruia două persoane au suferit leziuni.
Un tânăr în vârstă de 26 de ani din Baia Sprie a pătruns cu maşina pe contrasens în zona unei treceri pentru pietoni şi a intrat în coliziune cu un autoturism al cărui conducător auto a efectuat virajul la dreapta de pe o alee, având indicatorul „Cedează trecerea”.
În urma impactului, conducătorul auto în vârstă de 71 de ani şi o pasageră de 47 de ani din autoturismul condus de acesta, au suferit leziuni şi au fost transportaţi la spital.
Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că niciunul nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.
Dosare penale pentru infracţiuni rutiere
Poliţiştii rutieri care au desfăşurat azi noapte activităţi de supraveghere şi control a circulaţiei pe drumurile publice din judeţ, au constatat două infracţiuni rutiere la Şomcuta Mare şi Vişeu de Sus.
La ora 00.10, pe DC 82, în localitatea Iadăra, a fost depistat în trafic, la volanul unui autoturism, un bărbat de 40 de ani din Mireşu Mare, aflat sub influenţa băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost condus la Centrul de Permanenţă Şomcuta Mare pentru prelevarea de mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, iar pe numele lui poliţiştii au întocmit dosar penal.
Un alt conducător auto, în vârstă de 28 de ani, a fost depistat tot sub influenţa băuturilor alcoolice pe strada 22 Decembrie din Vişeu de Sus.
Întrucât a refuzat prelevarea de mostre biologice de sânge, dosarul său conţine două infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice.
Informaţii furnizate de IPJ Maramureş