AcasăAdministrațieCHERECHEȘ, DE VORBĂ CU BĂIMĂRENII - Primarul vine în cartierele din...

CHERECHEȘ, DE VORBĂ CU BĂIMĂRENII – Primarul vine în cartierele din Baia Mare. Vezi unde sunt organizate întâlniri săptămâna aceasta

spot_img

DISTRIBUIȚI

Printr-o postare pe pagina de socializare Facebook, primarul ales al municipiului Baia Mare, care și-a reluat de curând mandatul, a anunțat că vine în cartiere pentru a vorbi cu băimărenii. Primele două întâlniri au loc miercuri și joi.

În urmă cu câteva zile, primarul a fost prezent în Valea Borcutului unde a dialogat ce băimărenii care locuiesc aici.
„Am început seria întâlnirilor cu cetățenii din cartierele municipiului Baia Mare. În această săptămână băimărenii vor avea două zile la dispoziție în care vor putea să îmi comunice direct problemele edilitare cu care se confruntă, dar și să își exprime un punct de vedere vizavi de proiectele de dezvoltare ale municipiului Baia Mare. Astfel, miercuri, 24 mai, și joi, 25 mai, începând cu ora 15:00, la sediul Primăriei Baia Mare, situată pe str. Gheorghe Şincai nr.37, voi sta la dispoziția cetățenilor care doresc să vină în audienţă”, a anunțat primarul Cherecheș pe Facebook.
Înscrierile se pot face la Biroul Relații cu Publicul, ghișeul 6, zilnic între orele 08:00 – 15:00. Relații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0262/211001, interior 197.

Întâlnirile cu cetățenii din cartierele municipiului Baia Mare vor fi reluate în cursul săptămânii viitoare.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA