Persoana care a pierdut o sumă de bani în apropierea unui centru comercial de pe strada Unirii din Baia Mare este aşteptată la sediul Poliţiei Municipiului pentru a-şi recupera banii.
AȘTEPTATĂ LA POLIȚIE De un noroc chior are parte persoana, încă necunoscută, care a pierdut recent o sumă de bani pe str. Unirii din Baia Mare. Banii au fost găsiți de către o doamnă cu bună credință, care s-a prezentat la sediul Poliţiei Municipiului Baia Mare unde a predat suma.
Pentru că alături de bani nu se găsesc documente care să conducă la stabilirea identităţii persoanei care i-a pierdut, polițiștii caută acum păgubitul. Persoana prejudiciată este rugată să se prezinte la sediul Poliției Municipiului, situată pe strada Tineretului, pentru a-și recupera banii pierduți.
Poliţiştii apreciază spiritul civic dovedit de persoana care a predat banii şi îi transmit felicitări pentru gestul făcut.
Polițiștii nu au făcut publice mai multe informații referitoare la suma predată sau la identitatea persoanei care a predat banii. Rămâne de văzut dacă și când se va prezenta păgubitul să ridice banii pierduți, dar și cine este cel care a reușit această… „performanță”.
Informații furnizate de către IPJ Maramureș
Te-ar putea interesa și: http://2.actualmm.ro/poti-ajunge-gratuit-la-eveniment-curse-speciale-urbis-catre-maramures-air-show/
Recomandarea editorului: http://2.actualmm.ro/satu-mare-pacientii-care-si-au-cumparat-medicamente-cat-au-fost-internati-isi-vor-recupera-banii/