ACCIDENT MORTAL LA ICLOD Un grav accident de circulație a avut loc marți seară pe DN1C în localitatea Iclod. Un cetățean austriac în vârstă de 65 de ani și-a pierdut viața după ce a fost spulberat de un autoturism care circula pe direcția Dej – Cluj-Napoca.
Din primele informații, austriacul călătorea împreună cu mai mulți concetățeni cu un microbuz, dar la ieșire din Iclod au oprit în parcarea unei foste benzinării. Bărbatul a traversat strada pentru a-și face nevoie fiziologice în tufișurile de pe marginea șoselei, dar în momentul în care a intenționat să traverseze din nou spre microbuz, a fost surprins și accidentat de un șofer în vârstă de 45 de ani din Cluj-Napoca.
Impactul a fost atât de puternic, încât bărbatul a fost proiectat pe șosea câțiva metri, iar un picior al acestuia a fost găsit de polițiști la alți câțiva metri distanță.
În urma apelului la 112, la fața locului s-a deplasat o ambulanță de la Gherla, iar în sprijin a fost trimisă o alta, cu medic, de la Dej. Din nefericire, medicii nu au mai putut face nimic, deoarece leziunile suferite au fost incompatibile cu viața. Polițiștii de la rutieră au deschis o anchetă în acest caz.
*ATENȚIE!!! URMEAZĂ IMAGINI CARE VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL!
Sursă info și foto.