ŞOCANT ÎN MAREA BRITANIE Cuplul de români Romelia Florentina Radu şi Petre Niculescu, care a dus o adolescentă în vârstă de 14 ani şi a obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi, a fost condamnat la 14 ani de închisoare.
ŞOCANT ÎN MAREA BRITANIE Romelia, 32 de ani, şi Petre, 39 de ani, sunt acuzaţi de abuzuri asupra fetei de 14 ani şi a altor opt femei, dezvăluie publicaţia britanică Daily Mail, scrie Observator.
Fetiţa, care a fost găsită de poliţişti, într-un hotel, a fost obligată să facă prostituţie şi să întreţină relaţii sexuale chiar şi cu 15 clienţi pe zi.
Cei doi români proxeneţi au început să opereze în Londra în 2013. Ei au ameninţat-o pe adolescentă că, dacă nu face ce spun ei, îi va răni familia şi îi va arde casa.
„Mă loveau, mă pălmuiau şi mă trăgeau de păr. De multe ori am avut urme pe corp”, a declarat fata.
Ea este una dintre cele 9 victime duse în Marea Britanie de către cei doi sub pretextul că vor lucra în magazine şi în restaurante. De fapt, ele erau abuzate şi condamnate la prostituţie.
Fata era obligată să poarte haine sexy şi să se machieze pentru ca bărbaţii să nu îşi dea seama că e minoră. Calvarul a durat patru luni.
Un alt român, George Maracineanu, de 47 de ani, a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare, după ce a convins o altă româncă să meargă în Marea Britanie. A ajuns însă în mâinile cuplului de proxeneţi.
Femeia de 41 de ani a fost forţată să întreţină relaţii sexuale chiar şi cu 10 bărbaţi pe noapte.
Cei trei au fost arestaţi după o operaţiune complexă, la care au colaborat poliţisti români şi britanici.
sursa INFO