CENTENAR Orășelul Fatima, din centrul Portugaliei, se pregătește pentru o zi foarte importantă. Papa Francisc va veni la sanctuarul ridicat exact în locul în care Fecioara Maria s-a arătat celor trei copii păstori.
CENTENAR Totodată, Suveranul Pontif îi va canoniza pe aceștia, în timpul unei ceremonii care are loc exact la 100 de ani de la apariția Fecioarei, scrie Libertatea.
Orășelul Fatima avea în urmă cu ceva timp doar sute de săteni. Astăzi, însă aproape 12.000 de oameni locuiesc în locul în care a fost transportat într-un sanctuar și este vizitat anual de milioane de catolici.
În urmă cu 100 de ani, în micuțul oraș, a avut loc o minune, iar acum, în 2017, acel moment va fi marcat cum se cuvine, chiar de o vizită a Papei Francisc.
Povestea apariției Fecioarei Maria la Fatima
Pe 13 mai 1917, trei copii îşi păşteau turmele de oi pe câmpul Cova da Iria, lângă satul Fatima, din Portugalia. Lucia Dos Santos avea 10 ani, iar verii ei, Francisco şi Jacinta Marti, aveau 9, respectiv 7 ani.
Toţi trei proveneau dintr-o familie săracă. Era duminică, în preajma Înălţării Domnului, iar micuţii au văzut o lumină intensă care cobora din cer.
Ei aveau să povestească după aceea că s-a ivit, în faţa unui arbore, o frumoasă doamnă înveşmântată într-o mantie de un alb strălucitor, care ţinea în mână mătăniile pentru rugăciune şi care le-a spus copiilor să vină în fiecare lună acolo pe data de 13.
Vestea întâmplării s-a răspândit repede în zonă, iar după o lună, micuţii au revenit pe câmpul de lângă Fatima cu încă 100 de curioşi. Minunea s-a repetat, femeia a apărut, dar numai cei trei copii au văzut-o.
În total, Fecioara Maria s-a arătat copiilor de șase ori, în 1917. La trei luni de la prima ei apariție, cum vestea a făcut înconjurul lumii, cei trei copii au fost reținuți de autorități, ținuți în celue separate și presați să mărturisească ce au văzut cu adevărat.
Au fost amenințați că vor fi „arși” în ulei de măsline, dacă vor continua să mintă. Copiii au rămas însă fermi pe poziție.
În timpul aparițiilor, Fecioara Maria i-a spus Luciei că în curând îi va lua la cer pe Jacinta şi pe Francisco. Prorocirea s-a adeverit după doi ani, când cei doi au fost răpuşi de gripă.
Apariţiile s-au repetat până în luna octombrie, când, pe câmpiile de lângă Fatima s-au adunat aproximativ 70.000 de oameni.
Toţi voiau să vadă ce minune va înfăptui Fecioara. Credincioşi, preoţi, jurnalişti, atei sau simpli curioşi, cu toţii aşteptau să vadă făptura celestă.
Singura supraviețuitoare a miracolului, verișoara lor Lucia, a murit în 2005 după ce și-a dedicat întreaga viață Domnului intrând în Ordinul Călugărițelor Carmelite Desculțe.
Rămășițele celor trei se odihnesc în altă clădire a Sanctuarului, la Bazilica de Nuestra Seńora del Rosario, inaugurată în 1953 în plină dictatură în Portugalia.
Templul situat strategic în locul cel mai înalt a făcut obiectul mai multor restaurări și conservări pentru primirea Suveranului Pontif.
Copiii care au avut viziuni cu Fecioara Maria vor fi canonizați
Papa Francisc va merge într-o vizită la Fatima, unde va îi va canoniza pe doi dintre cei trei copii care au avut viziuni cu primele apariții ale Fecioarei Maria. El este cel de-al patrulea lider al bisericii catolice care se deplasează în orașelul portughez.
Mai precis, Papa Paul al VI-lea a vizitat Fatima în 1967, Papa Ioan Paul al II-lea în 1982, iar Papa Benedict al XVI-lea a participat la pelerinajul de la sanctuarul catolic de la Fatima, în 2010, unde a fost întâmpinat de circa 500.000 de credincioși.
“Copiii păstori Francisco și Jacinta Marto vor fi proclamați sfinți la 13 mai”, a anunțat Vaticanul, în luna aprilie. Procesul de beatificare a călugăriței Lucia se află încă în etapa de definire, având în vedere că aceasta a murit în 2005.
continuarea AICI
sursa FOTO