O adolescentă găsită spânzurată într-o pădure din Iași a pus pe jar anchetatorii din întreg județul. Îngroziți după ce a fost descoperit trupul neînflețit, bunicii susțin că fata de doar 14 ani ar fi fost ucisă. În schimb, indiciile anchetatorilor conturează ipoteza unei sinucideri.
Moartea adolescentei din Iași ridică numeroase semne de întrebare deoarece rudele și prietenii nu înțeleg de ce Georgiana ar fi recurs la gestul extrem. La două zile după ce a fost dată dispărută, fata a fost găsită spânzurată într-o pădure de la marginea Iașiului, scrie bzi.ro.
Macabra descoprire a fost făcută de un localnic, care a sunat speriat la 112. Polițiștii au ajuns la locul nenorocirii împreună cu un echipaj de la Ambulanță, însă pentru Georgiana nu s-a mai putut face nimic.
„În cauză s-a deschis un dosar penal, iar cercetarile continuă pentru a se stabili întreaga situatie de fapt”, a precizat Anca Vîjiac, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Iași (IPJ), pentru sursa citată.
În acest moment, oamenii legii nu exclud nicio ipoteză. Familia fetei spune că adolescenta a fost ucisă. Georgiana R. avea 14 ani și locuia în comuna Balș, împreună cu bunicii și unul dintre frații săi.
În stare de șoc, bunica fetei spune că Georgiana a plecat de acasă duminică. De atunci, nimeni nu a mai văzut-o în viață.
„Fata mea nu s-a sinucis, nu a putut face asta… Am crescut-o de la trei ani, a fost sufletul meu. Frumoasa mea… Nu s-a sinucis! A fost omorâtă! Au omorât-o. Au venit și au luat-o de acasă duminica și nu s-a mai intors. O sora de-a ei a venit cu doi băieți cu mașina și au luat-o. A plecat cu Georgiana pe jos, iar ăia cu mașina au așteptat la ceva distanță. Fata a fost omorâtă, cine știe ce au făcut cu ea. Au vrut să se răzbune, băiatul meu, adică tatăl Georgianei a fost amenințat, i s-a spus că va fi lovit rău și va suferi și el și familia lui. El s-a despărțit de mama fetei, iar Georgiana nu ținea legătura cu ea”, a declarat Zenovia Tapoi, bunica fetei.
Continuarea, AICI.
Sursă foto.