PERCHEZIŢII ÎN LUGOJ Poliţiştii lugojeni au efectuat patru percheziţii pe rază municipiului, la domiciliile unor persoane bănuite de distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi uz de armă fără drept.
Acţiunea derulată duminică dimineaţa, în baza autorizaţiilor emise de Judecătoria Lugoj, a vizat probarea şi documentarea activităţii iinfractionale a mai multor persoane aflate într-o stare conflictuală, scrie Lugoj online.
În urmă percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate în vederea continuării cercetărilor 19 arme albe (8 săbii, 7 cuţite şi 4 topoare), 22 de sticle incendiare, un pistol şi 13 cartuşe.
35 de persoane, cu vârste între 16 şi 60 de ani, au fost conduse la sediul Poliţiei Municipiului Lugoj pentru audieri, faţă de acestea urmând a fi dispuse măsuri legale.
La activităţi au participat şi luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ,,Glad Voievod” Timişoara şi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş. Poliţiştii continuă cercetările, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a celor în cauza.
sursa INFO şi FOTO