PROIECT ÎN BAIA MARE Una dintre problemele importante cu care se confruntă Municipiul Baia Mare este numărul mare al consumatorilor de substanțe halucinogene. Fie că vorbim despre persoanele care consumă substanțe chimice, etnobotanice sau droguri de mare risc, acest fenomen se dovedește a fi tot mai greu de stăpânit. Tocmai de aceea, la inițiativa doamnei Irina Smical – consilier local, Serviciul Public Asistență Socială a organizat o întâlnire de lucru, menită să adune la masa discuțiilor specialiști din toate instituțiile care pot sprijini lupta împotriva consumului de substanțe interzise.
La întâlnirea desfășurată în sala de ședințe a Centrului Rivulus Pueris, au participat reprezentanți din domeniul: administrației, medical, asistenței sociale, ONG-urilor, ai Inspectoratului de Poliție al Județului Maramureș, Poliției Locale, Poliției Transporturi, precum și din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al Judeţului Maramureş.
Avem încrederea că întâlnirea desfășurată astăzi este un pas important, deoarece ne propunem ca împreună cu instituțiile prezente la discuții să implementăm proiecte, menite să combată acest fenomen îngrijorător. Pe termen scurt, fiecare instituție are în vedere continuarea serviciilor existente, iar pe termen lung ne dorim să înființăm un centru socio-medical, destinat acestui grup țintă.
De asemenea, îi rugăm pe toți cei care doresc să se implice în acest proiect să ne contacteze pe adresa de email a instituției (spasbm@yahoo.com) sau pe pagina oficială de facebook.
Sursă foto: Facebook